Mircea Cărtărescu susține homosexualii: Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie

Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie, în vremea pe când femeia se ocupa doar de casă şi copii, iar bărbatul îi întreţinea pe toţi, a declarat scriitorul Mircea Cărtărescu, invitat la Digi24, 

„După părerea mea, această confruntare – care se vede în acest referendum intern al USR – este insuportabilă, a depăşit orice limite, şi dintr-o parte, şi din cealaltă, dar mai ales din partea majorității, ea este foarte vinovată, acest referendum pentru familia tradiţională este total dizgraţios şi lipsit de temei din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că este vorba de o overreaction a unei comunități foarte mari împotriva unei minorităţi puţin signifiante şi puţin vocale şi care are un trecut de discriminări clare. Această comunitate gay (…) a avut de suferit cu adevărat în perioada comunistă, nu mai vorbesc înainte, totodeauna gay-ii au fost vânaţi social, au avut de suferit în perioada comunistă, pentru că, conform faimosului art. 200, homosexualii făceau închisoare”, a explicat Mircea Cărtărescu.

CITIȚI ȘI: Lista ierarhilor BOR bănuiți că ar fi homosexuali și informatori ai fostei Securități

Acum asistăm la o confruntare între două mituri, între două sisteme, două utopii, din care niciunul nu e ideal și perfect funcțional. Ele sunt, de fapt, doar în mintea oamenilor. Pe de o parte, e o comunitate care e mai tradiţională, mai conservatoare, mai legată de valori care au asigurat supraviețuirea oamenilor până de curând, valori care au trecut prin toată civilizația europeană şi americană, valori religioase, valori morale, valori ale familiei.  De cealaltă parte, e lumea contemporană, din zilele noastre, care vine de la ’68 încoace, de la mişcările hippie, flower power, de la inventarea pilulei anticoncepționale, care au schimbat lumea şi care au deschis minţile oamenilor. Au creat un fel de nouă lume, un fel de bravă lume nouă (aluzie la distopia din 1932 a lui Aldous Huxley, Brave New World – n.r.) în care aceste valori tradiționale încep să nu mai funcţioneze cum trebuie, ele sunt înlocuite de alte valori, un fel de utopie gen John Lennon cu „Imagine”, a explicat Mircea Cărtărescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    DOCUMENT EXPLOZIV DECLASIFICAT PARȚIAL DESPRE SAFE: Riscuri pentru România și probleme penale

    — DOCUMENT DE LUCRU INSTITUȚIONAL — DIFUZARE CONTROLATĂ — ████████████████████████████████████ ████████████████████████████ NR....

    Primele previziuni privind alegerile intermediare americane din toamnă

    Jumătate dintre alegătorii americani intenționează să voteze pentru candidații...

    Articole relationate

    Categorii populare