Cele două persoane găsite în stare critică lângă oraşul Salisbury (sudul Angliei) au fost otrăvite şi au fost trimise probe la centrul de cercetare militară Porton Down pentru testare, a informat editorialistul pentru afaceri politice al ziarului The Sun, citând surse din cadrul apărării, relatează miercuri Reuters.

“Cuplul bolnav din Salisbury a fost otrăvit şi probe au fost trimise la Porton Down pentru testare urgentă – surse din domeniul apărării”, a scris Tom Newton Dunn pe Twitter.

Ofiţeri din cadrul poliţiei antiteroriste sunt în prezent implicaţi în ancheta deschisă după spitalizarea a două persoane expuse unei “substanţe necunoscute” şi găsite inconştiente sâmbătă la Amesbury, oraş din sudul Angliei, situat la câţiva kilometri de Salisbury unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au fost victimele unei tentative de otrăvire în luna martie, a anunţat miercuri poliţia londoneză.

“Având în vedere evenimentele recente din Salisbury, ofiţeri ai departamentului de combatere a terorismului colaborează cu poliţia din comitatul Wiltshire în legătură cu incidentul de la Amesbury”, a anunţat Scotland Yard într-un comunicat. Un purtător de cuvânt a explicat că această intervenţie este “procedurală” din cauza prezenţei unei substanţe necunoscute.

Poliţia din comitatul Wiltshire, care a calificat evenimentul drept un “incident major”, a anunţat că un bărbat şi femeie au fost găsiţi inconştienţi la Amesbury şi că cei doi pacienţi “primesc un tratament pentru presupusă expunere la o substanţă necunoscută la spitalul din Salisbury”.

Oraşul Amesbury este situat la 10 kilometri de Salisbury, unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost victimele unei tentative de otrăvire cu un agent neurotoxic în 4 martie. Londra a atribuit Rusiei responsabilitatea acelei tentative, ceea ce Moscova a negat întotdeauna cu vehemenţă. Acest eveniment a dus la o criză diplomatică între cele două ţări şi la un val de expulzări de diplomaţi de către Regatul Unit şi aliaţii săi, pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?