de Adrian Năstase (preluare blog)

Duminică, vor fi alegeri pentru Parlamentul european si un surogat de referendum cu două intrebări – pe care nici Iohannis nu si le aminteste.

Iohannis a transformat ceea ce trebuia să fie o dezbatere despre proiectul european intr-o pre-campanie prezidentială, gândită in folosul propriu.

Acum, aproape de finalul mandatului său, pot să-mi confirm ceea ce scriam in 2014, inainte de alegerile prezidentiale – Iohannis este mai balcanic decât noi toti. De la nemti nu are decât numele. Conduita sa permanent partizană, lipsa de corectitudine in relatia cu altii, continuarea complicitătii cu segmente ale serviciilor si justitiei (preluată de la Băsescu), lipsa de elegantă publică, grobianismul din exprimările referitoare la PSD si la guvernul Aliantei PSD/ALDE, incapacitatea de dialog  cu guvernul, cu parlamentul si cu segmente mai largi de cetăteni dovedesc faptul că cei care si-au inchipuit că Iohannis ar putea fi un nou Carol I, integrator si constructor de institutii, s-au inselat foarte tare. Iar incăpătânarea  pentru realizarea unui referendum ce nu-i va fi util nici măcar lui  dovedeste lipsă de capacitate strategică. M-a intristat si  lipsa de creativitate in politica externă, precum si incapacitatea de a face compromisuri cu guvernul pentru a debloca situatii jenante – cum ar fi numirea unor ambasadori.

De aceea, pentru mine (inclusiv pentru motive ce tin de atitudinea sa in alegerile prezidentiale din 2004 – de sprijin pentru Stolojan si apoi pentru Băsescu, desi PSD avea un acord politic cu FDG – Karl Werner Iohannis va fi perpetuu Mitică Iohannis.

PS Am răsfoit cartea sa EU.RO. M-a dezamăgit. Este un fel  de documentar de popularizare. Nu presedintele tării face o astfel de lucrare. Cartea putea fi usor asamblată, de exemplu, de Reprezentanta UE de la Bucuresti, bine informată altfel, inclusiv in ceea ce priveste cantitatea de mazăre importată din Madagascar (ce mojicie!)

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?