ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, face referire în Pastorala de Sfânta Maria sa la ultimele evenimente din cadrul Bisericii Ortodoxe, în care preoți au fost acuzați de homosexualitate, șantaj, pedofilie și furt din bani europeni.

” Observăm (și) astăzi atitudini de felul acesta, care încearcă să pună Biserica la probe. Suntem gata să dăm probele credinței pentru că noi le-am dat, nu cei care judecă astăzi Biserica. (…) Dumneavoastră, credincioșii, vă cunoașteți preoții, vă bucurați de lucrarea care se săvârșește prin mâinile lor, deși nu ei săvârșesc lucrările sfinte, ci Hristos. (…) Noi, vă rugăm să fiți înțelegători, să înțelegeți și să judecați cum știți dvs., în credința în care v-ați născut și care ați crescut. Dar în momentul în care este în pericol credința noastră, în momentul în care este în pericol moralitatea și spiritualitatea moșilor și strămoșilor noștri, pe care am primit-o ca dar de la Dumnezeu, trebuie să reacționăm. Cu tact pastoral Biserica, așa cum afirma Întâistătătorul Mitropoliei Olteniei, Mitropolitul Irineu, își ia răniții din linia întâi a frontului, îi așează pe targă și îi duce în spatele frontului pentru a-i îngriji, indiferent de slujirea pe care o au în Biserică. E un mare dar că ne-am născut ortodocși, nu ne lăudăm că suntem numai noi singurii pe pământ, dar Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-am născut ortodocși și vrem să apărăm credința ortodoxă”, spune ÎPS Streza în Pastorală conform Turnul Sfatului.

Sfântul Sinod se va reuni în această săptămână pentru a lua o decizie privind prelaţii acuzaţi de homosexualitate.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?