Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a declarat că ar fi preferat nominalizarea unui premier român şi ortodox, susţinând că o variantă mai bună ar fi fost actualul vicepremier Vasile Dâncu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, joi, de presă, după prezentarea mesajului de Crăciun, ce părere are despre nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru a lui Sevil Shhaideh, IPS Andrei a spus că, probabil, aceasta e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie.

“Dacă e să-mi cereţi părerea mea personală, v-o spun şi pe aceasta. Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox. Adică, pe cine, mă veţi întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dîncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte dl Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câştigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe dl Dîncu”, a spus mitropolitul Clujului.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?