spot_img
15.4 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăExterneMiza procesului unui oligarh ucrainean la Viena

Miza procesului unui oligarh ucrainean la Viena

-

UN COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Eugen Theise

Miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş datorează o bună parte din avere legăturilor cu mediul politicii şi economiei. Acest lucru l-ar putea costa libertatea. Un tribunal din Viena ar putea decide extrădarea sa în SUA.

- Advertisement -

Miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş se află de mai bine de un an la Viena, unde a fost arestat şi, ulterior, eliberat pe cauţiune. Joi, Tribunalul Regional din Viena va decide dacă oligarhul va fi sau nu extrădat în Statele Unite, unde este pus sub acuzare pentru fapte de corupţie.

Firtaş, spun procurorii americani, ar fi mituit, prin intermediul unor interpuşi, mai mulţi funcţionari indieni, cu scopul obţinerii autorizaţiei de exploatare a titanului în estul ţării. Dacă va fi găsit vinovat, Firtaş ar putea petrece zeci de ani în închisoare şi rămâne fără avere.

- Advertisement -

Într-un interviu acordat Deutsche Welle în luna martie, omul de afaceri s-a plâns că procesul intentat împotriva sa în Statele Unite are motivaţii strict politice. „Există mulţi oameni care nu vor să mă aibă în Ucraina, printre altele pentru că mă opun războiului din estul ţării”.

Legături moscovite

Odată cu debarcarea fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, oligarhul a pierdut un important susţinător al intereselor sale economice. Firtaş s-a poziţionat de la bun început împotriva politicii noului guvern de la Kiev şi spune că, în pofida anexării Crimeei şi a crizei din estul Ucrainei, ale cărei cauze guvernul ucrainean le atribuie în totalitate Moscovei, Ucraina ar trebui să dialogheze cu Rusia.

Firtaş întreţine legături foarte bune cu cercurile de putere de la Moscova şi recunoaşte fără ezitare, că a putut face avere datorită „spatelui” pe care îl are în Rusia. De altfel, prietenii săi ruşi nu l-au părăsit nici după arestarea sa, la Viena, în luna martie, pe baza unui mandat FBI. Cele 125 de milioane de euro, o sumă record pentru o cauţiune, au fost plătiţi de partenerii ruşi, fapt confirmat de Vasili Anisimov pentru Deutsche Welle. Anisimov este la rândul său un apropiat al Kremlinului. La fel ca oligarhul Arkadi Rotenberg, aflat pe lista persoanelor vizate de sancţiunile Uniunii Europene, Anisimov este un mare amator de judo, sportul preferat al preşedintelui Vladimir Putin.

Încrengături multiple

Autorităţile americane au emis mandatul de arestare împotriva lui Firtaş încă din vara lui 2013, decizia fiind, însă, discretă. La acea vreme, oligarhul ucrainean venea deseori la Viena, unde funcţionează sediile centrale ale holdingurilor sale, DF şi Ostchem. La 13 martie 2014, cu puţine zile înainte de controversatul referendum din Crimeea, el a fost arestat. Momentul reţinerii nu a fost întâmplător, spun unii comentatori, care pun gestul pe seama tensiunilor ruso-americane.

Iurie Kortşemkin, de la compania americană de consultanţă East European Gas Analysis, este de părere că Firtaş ar putea fi folosit de americani pe post de monedă de schimb. Din postura sa de fost partener al Gazprom, care controla integral distribuţia de gaz către Ucraina şi împărţea câştigul cu gigantul energetic rus, via RosUkrEnergo cu sediul în Elveţia – Firtaş ar putea fi un important martor într-un eventuală anchetă vizându-i pe Putin şi acoliţii lui.

„Putin este cel care ia deciziile cele mai importante la Gazprom. Comerciantul intermediar RosUkrEnergo, nu putea lua fiinţă fără acordul lui Putin”, crede Kortşemkin. Mai mult de jumătate din acţiunile Gazprom se află în bănci americane. Nu este exclus, spune expertul, ca acestea să fi suferit pierderi din cauza afacerilor netransparente ale Gazprom, iar acest fapt să fie una din explicaţiile pentru care Firtaş este dorit cu ardoare de americani.

Extrădarea lui Firtaş în America nu ar întâmpina multe probleme de ordin juridic. „Sunt suficiente suspiciunile”, a spus jurista Christina Salzborn. Aceasta a declarat, în context, că este verificată şi ipoteza susţinută de apărare, conform căreia, procesul din Statele Unite este motivat politic.

Juristul american Mike Koehler, expert în cazuri internaţionale de corupţie, spune însă că Firtaş are şanse foarte mari să evite extrădarea. În cazuri similare, tribunalele din străinătate au decis că americanii nu au competenţa de a se pronunţa asupra unor fapte care nu s-au petrecut în Statele Unite. Firtaş investeşte sume uriaşe în apărare, printre avocaţii săi regăsindu-se reputaţi experţi, precum fostul ministru de justiţie austriac, Dieter Böhmdorfer şi Lanny Davis, consilier juridic al Casei Albe în timpul mandatului lui Bill Clinton.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img