spot_img
15.4 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăSpecialMogulul sindicalist Liviu Luca, reținut de DIICOT Ploiești

Mogulul sindicalist Liviu Luca, reținut de DIICOT Ploiești

-

Sindicalistul Liviu Luca a fost reținut luni seară de procurorii DIICOT Ploiești după mai multe ore de audieri în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, alte trei persoane au fost puse sub control judiciar în același dosar.

- Advertisement -

Procurorii DIICOT Ploiești care instrumentează noul dosar care îl vizează pe Liviu Luca spun că acesta ar fi inițiat un grup infracțional organizat prin intermediul căruia a obținut fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) pe care le-a folosit pentru construirea unui ansamblu de locuințe situat pe raza comunei prahovene Păulești.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2005 — 2009 suspectul Liviu Luca a inițiat și constituit împreună cu alți opt suspecți un grup infracțional organizat care a avut ca scop obținerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA.

- Advertisement -

Ulterior, sumele respective, care au fost însușite în mod fraudulos, au fost folosite pentru construirea unui ansamblu de locuințe situat pe raza comunei Păulești al cărui adevărat beneficiar a fost Luca.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 21.07.2005-06.03.2009 SC PSV Company SA (fostă SC Petromservice SA) a virat în mod nelegal către SC EDILCONST SA, în interesul suspectului L. L. (Liviu Luca—n.r.), suma de 14.589.389,82 lei reprezentând lucrări de construcții executate la ‘Ansamblu sediu social și anexe SC Profesional Corpconsult SA — Păulești’, prin aceste activități frauduloase SC PSV Company SA (…) fiind prejudiciată cu suma de 14.589.389,82 lei”, se arată în comunicatul citat.

La sediul DIICOT Ploiești vor fi conduse la audieri șapte persoane, precizează procurorii.

De altfel, Liviu Luca a fost deja adus la audieri după ce procurorii au făcut, timp de mai multe ore, percheziții la locuința sa din Păulești.

În această cauză, procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și spălare de bani.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Liviu Luca a mai fost acuzat într-un alt dosar pentru falimentarea Petromservice, el fiind condamnat în iulie 2014 de Tribunalul București la șase ani închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img