spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăhighlightMOTIVARE: Dan Diaconescu avea un telefon special pentru şantaj şi mită

MOTIVARE: Dan Diaconescu avea un telefon special pentru şantaj şi mită

-

Dan Diaconescu avea un telefon special pentru discuţiile în care şantaja diverse persoane şi le cerea mită, folosind un limbaj codificat, precum ”plasme”, se arată în motivarea deciziei de condamnare a acestuia la cinci ani şi şase luni de închisoare, pentru şantajarea unui fost primar, transmite Mediafax.

În motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, din 4 martie, de condamnare a fondatorului postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, la cinci ani şi jumătate de închisoare, este descris în detaliu mecanismul prin care era şantajat fostul primar al comunei arădene Zărand Ion Moţ şi i se cerea mită, fiind ameninţat că altfel vor fi difuzate pe postul de televiziune materiale compromiţătoare despre el, în condiţiile în care existau informaţii că desfăşoară operaţiuni ilicite cu terenuri agricole.

- Advertisement -

Conform declaraţiilor unuia dintre inculpaţii din dosar, Dan Diaconescu avea ”şi un alt număr de telefon decât cel aşa-zis public” – ”telefonul de speriat” -, pe care îl cunoşteau doar ”iniţiaţii”, respectiv ”cei aflaţi în camarila personală a «domnului preşedinte».

”Câtă vreme la «telefonul public», domnul preşedinte nu prea răspunde, la cel «de speriat», în schimb, răspunde întotdeauna”, menţiona unul dintre inculpaţi în declaraţiile date în faţa anchetatorilor.

- Advertisement -

În motivarea deciziei de condamnare a lui Dan Diaconescu, magistraţii notează că era folosit un limbaj codificat pentru mita cerută primarului din Zărand.

Astfel, în discuţiile telefonice dintre inculpaţi era folosit termenul ”televizoare”, reprezentând terenurile agricole ale lui Moţ, pe care acesta era dispus să le cedeze în contul banilor ceruţi, dar pentru care Dan Diaconescu ”manifesta cel mai redus interes”, ”fiind evident că ar prefera soluţia bănească”.

Magistraţii notează ”interesul deosebit” al lui Dan Diaconescu pentru ”plasme”, aşa cum era numită mita în bani, şi mai ales pentru ”plasmele Panasonic” – suma de bani totală care trebuia dată de către fostul primar.

Dan Diaconescu, fondatorul postului de televiziune OTV şi al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a fost condamnat definitiv, în 4 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe lângă condamnarea la închisoare cu executare a fondatorului PPDD, şi interzicerea desfăşurării de către acesta a oricărei activităţi în presa scrisă sau audio-video, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. Magistraţii au decis ca, în cazul fondatorului OTV, să fie scăzută din pedeapsă perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv între 22 şi 25 iunie 2010.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Doru Pârv, fost realizator de programe la OTV, la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, el neavând dreptul de a desfăşura vreo activitate în presa scrisă sau audio-video, pe o perioadă de cinci ani după ce iese din închisoare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img