Guvernul Israelului negociază intens cu România, Cehia şi Letonia pentru mutarea ambasadelor acestor ţări de la Tel Aviv la Ierusalim, afirmă surse diplomatice, contactele fiind confirmate de un reprezentant al Ministerului israelian de Externe.

Surse diplomatice au declarat că în acest moment au loc negocieri intense cu România, Cehia şi Letonia.

Nu există progrese concrete, dar ideea privind mutarea anbasadelor este analizată de ţări est-europene, a declarat pentru publicaţia germană Süddeutsche Zeitung un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe.

Ministerul israelian de Externe a iniţiat contacte cu cel puţin zece ţări care au exprimat interesul de a muta ambasadele la Ierusalim, după exemplul SUA, a afirmat anterior Tzipi Hotovely, adjunct al ministrului israelian de Externe, printre aceste state figurând, conform unor surse diplomatice, România. Ministerul israelian de Externe este “în contact cu cel puţin zece ţări” pentru potenţiala transferare a ambasadelor la Ierusalim, a declarat Tzipi Hotovely pentru postul de radio israelian Arutz Sheva.

Întrebată care sunt aceste ţări, Tzipi Hotovely a precizat: “Nu pot divulga numele, dar unele sunt din Europa. Ţinem demersurile sub acoperire, deoarece aceste ţări sunt supuse unor presiuni enorme din partea lumii arabe şi a altor ţări europene”. Însă Tzipi Hotovely a menţionat recenta declaraţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia România ar trebui să se gândească serios să-şi mute Ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. “Până acum, am văzut doar începutul”, a spus Tzipi Hotovely, explicând că deciziile Statelor Unite şi Guatemalei de mutare a ambasadelor la Ierusalim vor fi urmate de alte ţări. Conform unor surse diplomatice citate de presa israeliană, printre ţările care ar analiza posibilitatea mutării ambasadelor la Ierusalim se numără România, Honduras, Filipine şi Sudanul de Sud.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?