Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat miercuri că SUA îşi vor muta într-un an ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează dpa.

Calendarul înaintat de premierul israelian diferită drastic de cel lansat de oficiali ai Casei Albe, care au spus că o astfel de mişcare ar dura 3-4 ani, din cauza măsurilor de securitate şi a altor solicitări.

Netanyahu a dat aceste declaraţii jurnaliştilor israelieni la bordul avionului care îl ducea de la Delhi la Gujarat în timpul unei vizite de stat în India, a relatat Times of Israel. Purtătorul de cuvânt al premierului a confirmat afirmaţiile acestuia.

“Evaluarea mea încrezătoare este că (ambasada) se va muta mult mai repede decât cred oamenii, într-un an începând de astăzi”, a spus Netanyahu, conform Times of Israel.

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut la 6 decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului şi a iniţiat un proces de mutare a ambasadei americane la Ierusalim.

Israelul a ocupat jumătatea de est a Ierusalimului în 1967, iar ulterior a anexat teritoriul, într-o mişcare nerecunoscută internaţional.

Israelul a susţinut mereu că Ierusalimul este ‘capitala sa indivizibilă’, în timp ce palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?