Procurorul general al Statelor Unite, Jeff Sessions, s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei de două ori în timpul campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump, anul trecut, a confirmat guvernul american conform BBC.

Domnul Sessions, care era senator la momentul respectiv, nu a dezvăluit contactele pe care le-a avut în timpul audierilor pentru confirmarea sa în funcţia de procuror general, care au avut loc în luna ianuarie. El a subliniat însă, miercuri, că nu s-a „întâlnit niciodată cu vreun oficial rus pentru a discuta probleme legate de campanie”. Lidera minorităţii democrate, Nancy Pelosi, a declarat că Jeff Sessions „a minţit sub jurământ” şi a cerut demisia acestuia.

Noul procuror general al Statelor Unite, Jeff Sessions, care conduce Departamentul Justiției, a avut două conversații cu ambasadorul rus la Washington în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul trecut, când a făcut parte din echipa lui Donald Trump.

Conversațiile cu ambasadorul Serghei Kisliak pe care Sessions nu le-a dezvăluit în timpul audierilor sale de confirmare în funcție, în luna ianuarie, pot alimenta solicitările de recuzare a acestuia în cazul investigației derulate de Departamentul Justiției în privința amestecului rusesc în alegeri.

La audierile din Congres, Sessions fusese întrebat dacă „vreo persoană afiliată” campaniei lui Trump a avut contacte cu rușii. A răspuns că „nu are cunoștință” de vreun asemenea contact.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiției, Sarah Isgur Flores, a spus că răspunsul lui Sessions nu a fost o încercare de inducere în eroare. Ea a adăugat că Sessions s-a întâlnit anul trecut cu peste 25 de ambasadori în calitate de membru al Comitetului senatorial pentru Serviciile Armate.

Sessions l-a primit pe Kisliak la el în birou, în septembrie 2016, iar în timpul verii cei doi s-au întâlnit după un discurs rostit de Sessions la Heritage Foundation. Întâlnirile semnalate inițial de Washington Post au trezit deja apeluri la recuzarea lui Sessions din partea congresmenilor democrați.

Pe de altă parte, potrivit relatărilor presei, avocații Casei Albe au cerut staff-ului președintelui Donald Trump să păstreze materialele care pot avea legătură cu interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.

Oficiali anonimi citați de agențiile AP și Reuters au spus că staff-ul Casei Albe a primit o asemenea notă pe 28 februarie, după ce păstrarea tuturor materialelor despre orice contacte ale angajaților lui Trump cu rușii fusese cerută de Comitetul pentru Informații al Senatului și de democrații din Senat, care sunt îngrijorați că se pot pierde probele. Aceste contacte sunt investigate și de FBI. Comunitatea serviciilor de informații americane a ajuns la concluzia că Rusia a dat presei documente furate de hackeri de la Partidul Democrat pentru a-l ajuta pe președintele Trump s-o învingă în alegeri pe candidata democrată Hillary Clinton. Rusia și Casa Albă au respins aceste concluzii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?