spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeNou scandal româno-maghiar la UMF Târgu Mureș

Nou scandal româno-maghiar la UMF Târgu Mureș

-

Potrivit profesorilor maghiari de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş (UMF), reducerea cifrei de şcolarizare pentru studenţii de la secţia maghiară va avea consecinţe imprevizibile, întrucât asta înseamnă noi reduceri ale numărului profesorilor, scrie miercuri portalul de ştiri Transindex.ro.

Portalul maghiar din Transilvania a solicitat opinia
profesorilor cu privire la faptul că Agenţia Română de Asigurare a
Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a redus cifra de
şcolarizare a liniei maghiare de la 200 la 120. Instituţia a
efectuat, în primăvară, procesul de acreditare, însă decizia a fost
luată abia acum, secţia fiind acreditată, însă reducându-se,
totodată, cifra de şcolarizare. În paralel, cifra de şcolarizare de
la secţia română a crescut de la 270 la 300.

- Advertisement -

Profesorii maghiari s-au arătat nemulţumiţi de dublu standard
care se aplică secţiilor română şi maghiară, întrucât numărul
necesar de profesori raportat la numărul studenţilor la secţia
română este de 66,55%, iar la cea maghiară, de 62,84%.

“Nu înţelegem de ce la secţia română acreditarea este posibilă,
iar la noi nu, în condiţiile în care gradul de ocupare cu personal
titularizat şi asistenţi este, în mare, similară”, a declarat
prorectorul Előd Nagy.

- Advertisement -

Profesorul Béla Szabó, şeful secţiei maghiare consideră că va
fi o mare realizare din partea universităţii dacă va oferi, de acum
încolo, 100 de locuri fără taxă din cele maximum 120. Potrivit
acestuia, “munca murdară” a fost făcută întotdeauna de ARACIS; la
fel s-a întâmplat şi în 2012, atunci când nu s-a permis separarea
secţiei maghiare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img