Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită autorităţilor suplimentarea bugetului pentru restituirea supra-accizei la motorină, în condiţiile în care fondurile de 20 de milioane lei alocate pentru acest an s-au epuizat.

Potrivit unui comunicat de presă al UNTRR, transmis miercuri AGERPRES, prin restituirea supra-accizei firmelor de transport rutier, consumul de motorină este menţinut în România, de unde statul poate încasa TVA şi restul de acciză.

Din datele recente, publicate de Comisia Europeană (CE), analizate de Uniunea Transportatorilor, rezultă un cost pentru firmele de transport rutier (preţ motorină fără TVA şi cu acciza recuperabilă) de 0,96 euro/litru în România, în comparaţie cu Ungaria – de 0,95 euro/litru, Bulgaria – de 0,92 euro/litru sau Slovenia – de 0,94 euro/litru.

“Fără acciza recuperabilă şi TVA, costul pentru firmele de transport rutier din România ar ajunge la peste 1 euro/litru, iar volumele de motorină alimentate de transportatorii rutieri vor migra către ţările vecine, cu impact negativ asupra bugetului de stat. Totodată, transportatorii rutieri vor fi nevoiţi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12% ca urmare a întârzierii rambursării supra-accizei pentru transportatorii rutieri, creştere care se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”, notează transportatorii.

Conform UNTRR, în perioada 2014 – 2017, au fost aprobate 2.638 cereri de restituire a supra-accizei, în valoare de peste 67,6 milioane lei.

Pe de altă parte, transportatorii precizează că, la finalul anului 2018, în urma intervenţiilor UNTRR privind implementarea unei scheme de rambursare a supra-accizei, aproape 150 de firme de transport rutier au depus 311 cereri şi au beneficiat de facilitate, MFP achitând către acestea peste 8,18 milioane lei, “în condiţiile în care operatorii de transport au avut posibilitatea de a solicita restituirea de accize începând cu data de 25 august 2018 prin sistemul informatizat pentru motorina achiziţionată începând cu data de 30 martie 2018”.

Pentru acest an, bugetul alocat pentru restituirea supra-accizei a fost de 20 milioane lei, acesta fiind deja epuizat. “În acest sens, UNTRR solicită Guvernului să aloce un buget suficient schemei de rambursare a supra-accizei în 2019 şi să plătească sumele aferente firmelor de transport rutier fără întârzieri, în termenul prevăzut de legislaţie”, se arată în comunicatul citat.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?