Site-ul francez de investigații Mediapart a dezvăluit că partidul naționalist din Franța, Frontul Național, condus de Marine Le Pen, a primit finanțări de milioane de euro din Rusia. Partidul lui Le Pen a aprobat în 2014 anexarea peninsulei Crimeea și militează pentru ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. Banii și influența rusă nu au avut însă ca țintă doar Franța ci întregul teritoriu al UE.

RISE Project aduce încă o piesă din complicatul puzzle al transferurilor ascunse de bani dinspre Rusia înspre țările UE.

INVESTIGAȚIA RISE PROJECT:

Axa Rusia-Moldova-UE
Mediapart a dezvăluit în toamna anului trecut că suma de nouă milioane de euro a fost transferată în 2012 în contul Frontului Național prin intermediul unei mici bănci rusești, First Czech-Russian Bank.

Potrivit documentelor deținute de RISE, această bancă face parte dintr-un grup de 19 instituții financiare rusești care, între martie 2011 și noiembrie 2013, au injectat ilegal aproximativ 10 miliarde de euro în Uniunea Europeană. Toți banii au fost virați din Rusia în banca Moldinconbank de la Chișinău și, de aici, mai departe spre o bancă din Riga, Letonia, Trasta Komercbanka. Cele zece miliarde fac parte dintr-o sumă mult mai mare de bani care a fost tranzacționată pe aceeași filieră. Totalul ajunge la peste 18 miliarde de euro, bani care au trecut prin banca de la Chișinău, în drumul lor spre UE, în perioada 2010-2014.

Toate tranzacțiile au fost justificate prin hotărâri judecătorești emise de instanțe din Moldova în baza unor documente false. Ampla operațiunea rusească de spălare de bani a fost documentată de RISE împreună cu Organized Crime and Corruption Reporting Project în decursul anului trecut într-un proiect denumit The Russian Laundromat. Între altele, ancheta noastră transfrontalieră a demonstrat că unul dintre oamenii cheie în masiva spălare de bani a fost chiar Igor Putin, vărul liderului de la Kremlin. Investigația jurnalistică a declanșat anchete oficiale în mai multe țări între care se numără și Marea Britanie și Letonia.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?