spot_img
22 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasămediuO nouă demisie în PSD

O nouă demisie în PSD

-

Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, a anunțat joi într-o conferință de presă că a demisionat din funcțiile de conducere deținute în partid, inclusiv din funcția de vicepreședinte la nivel național, transmite Agerpres.

Stănescu, președinte al Consiliului Județean Olt, a declarat că au mai demisionat din funcțiile de conducere deținute în partid și președinții organizațiilor PSD din Giurgiu, Vaslui și Maramureș.

- Advertisement -

‘Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al partidului la nivel național și președinte al organizației PSD Olt. Motivul — demisia e un act de voință unilaterală — pentru că așa cum știți există o sentință, chiar dacă nu este definitivă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu vorbesc de nume, chiar dacă îl cheamă Liviu Dragnea sau îl chema altcumva, în care președintele executiv al PSD este condamnat cu suspendare un an de zile, motivul îl știți toți, referendumul. (…) Mai sunt din câte știu eu încă trei colegi de-ai mei, este vorba de președintele organizației PSD Giurgiu, domnul senator Bădălău (Niculae Bădălău), este vorba de președintele CJ și PSD Buzatu (Dumitru Buzatu) de la Vaslui, de domnul Zetea Gabriel, vicepreședinte CJ și președinte al PSD Maramureș. Deci care ne-am scris demisia și cei care am înregistrat-o, cel puțin din câte informații am eu până să plec de la sediul din Kiseleff, de ieri, unde s-a ținut Comitetul Executiv”, a declarat Stănescu.

El a afirmat că demisia sa reprezintă un gest de solidaritate cu președintele executiv al partidului, în contextul în care decizia privind organizarea unui referendum în 2012 pentru demiterea președintelui de atunci Traian Băsescu a fost luată în Comitetul Executiv al PSD cu unanimitate de voturi.

- Advertisement -

„Eu vă spun că decizia în 2012 de a face referendum (…), a fost o decizie colectivă a PSD, o decizie a Comitetului Executiv Național, decizia a fost în unanimitate, toți am fost de acord, nimeni nu a fost împotrivă. (…) Decizia luată în CEx Național al PSD a fost în comun acord cu colegii liberali de la acea vreme, exista USL, o idee bună la acea dată și colegii noștri liberali care astăzi critică aproape această acțiune eu spun că sunt lipsiți de demnitate, chiar spun că unii dintre ei au devenit penibili, în momentul în care critici președintele executiv al PSD că a coordonat campania USL la referendum în 2012 și bineînțeles că din acest comitet de coordonare a campaniei pentru referendumul de demitere a președintelui de atunci Traian Băsescu nu au fost numai membri PSD, au fost și foarte mulți membri marcanți ai PNL care astăzi au cu totul altă părere. (…) Liviu Dragnea nu a luat această decizie singur și nu mă feresc să spun că ceea ce a făcut Liviu Dragnea la nivel național am făcut noi toți președinții de organizații, membri ai Comitetului Executiv Național, au făcut și colegii liberali aceleași lucruri (…)” a subliniat Paul Stănescu.

El a menționat că va rămâne în continuare în PSD și nu va reveni asupra demisiei. Stănescu a afirmat că deocamdată nu poate spune dacă va mai candida în viitor la șefia organizației PSD Olt.

Organizația PSD Olt este condusă acum de președintele executiv al organizației, Marius Oprescu, care ocupă și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Olt. Oprescu va rămâne la conducerea PSD Olt până la o decizie a Comitetului Executiv Național al PSD privind o interimatul funcției de președinte al organizației județene ori în lipsa unei asemenea decizii până la organizarea de noi alegeri.

„Până când CExN va lua o decizie privind interimatul de la PSD Olt, organizația va fi condusă de președintele executiv Marius Oprescu. Indiferent ce ar fi, la această decizie nu revin, deși colegi de-ai mei au spus că nu e bine să-mi dau demisia, e un act de voință unilateral și îmi rezerv acest drept să am demnitatea și onoarea care se impun într-o asemenea situație. Voi rămâne membru al PSD și voi face toate eforturile ca PSD să aibă un scor cât mai bun la Olt”, a conchis Paul Stănescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img