spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeO nouă demisie la Casa Albă: Strategul Bannon/ Ce spune Steve Bannon

O nouă demisie la Casa Albă: Strategul Bannon/ Ce spune Steve Bannon

-

Strategul-şef al lui Donald Trump Steve Bannon şi-a părăsit postul, scrie vineri presa americană, transmite BBC News.

Donald Trump, preşedintele SUA, l-a demis pe Steve Bannon din funcţia de consilier prezidenţial pentru Politici strategice, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

- Advertisement -

El era subiectul unor polemici după un interviu pe care l-a acordat acum câteva zile.

În Statele Unite, presa întoarce pe faţă şi pe dos un interviu pe care Steve Bannon, cel mai apropiat consilier al preşedintelui Donald Trump, l-a acordat publicaţiei „American Prospect”. Cotidianul britanic „The Guardian” îl citează pe Bannon spunând că, „în privinţa Coreii de Nord, nu există soluţie militară”. Dar tot un ziar britanic, „Financial Times”, consideră că, „văzut drept eminenţa cenuşie din spatele agendei economice naţionaliste a lui Trump, Bannon nu a făcut decât să sporească şi mai mult tensiunile de la Casa Albă”. Cât despre albii naţionalişti, acelaşi Bannon afirmă că „presa le acordă o prea mare atenţie, pentru că ei nu sunt decât o adunătură de măscărici”. Iar ziarul american „The New York Times” concluzionează: „Dacă preşedintele Trump s-a gândit cumva să-l demită pe Steve Bannon, atunci, iată, dl Bannon i-a oferit acum câteva motive bune”.

- Advertisement -

„Dacă există vreo confuzie cât de mică, lăsați-mă să lămuresc lucrurile. Părăsesc Casa Albă și plec la luptă pentru Trump și împotriva opozanților săi — de la Capitoliu (sediul Congresului), din media și din lumea afacerilor”, a declarat Steve Bannon pentru Bloomberg News.

Pe de altă parte, site-ul Breitbart a anunțat că Steve Bannon și-a reluat funcția de președinte executiv, adăugând că el este un „erou popular”. Fostul consilier de la Casa Albă chiar a prezidat vineri o primă ședință de redacție.

Înainte de a se alătura campaniei lui Donald Trump în august 2016, Steve Bannon, 63 de ani, a făcut din Breitbart News platforma de informații privilegiată a naționaliștilor și „alt-right”, reprezentanții extremei drepte americane.

Casa Albă a anunțat vineri plecarea lui Steve Bannon care a ocupat postul de consilier strategic și a fost inspiratorul a numeroase poziționări naționaliste și „anti-establishment” ale lui Donald Trump.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img