spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăExterneObama il lauda pe Putin

Obama il lauda pe Putin

-

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat rolul jucat de omologul său rus, Vladimir Putin, în acordul nuclear iranian, explicând că s-ar putea găsi soluţii şi pentru alte probleme internaţionale, inclusiv pentru o eventuală schimbare a regimului din Siria, transmite Mediafax.

„Rusia ne-a ajutat în mod real în negocierile cu Iranul. Trebuie să fiu cinstit. Nu eram sigur că se va întâmpla aşa, date fiind disensiunile pe care le avem cu Rusia pe tema Ucrainei. Putin şi Guvernul Rusiei au avut o contribuţie care m-a surprins”, a declarat Obama într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.

- Advertisement -

„Cooperarea ruso-americană în negocierile care au condus la acordul cu Iranul ar putea deschide drumul pentru o înţelegere în privinţa Siriei”, a adăugat Obama.

„S-a creat oportunitatea pentru o conversaţie serioasă cu domnul Putin despre soarta regimului Bashar al-Assad”, a subliniat preşedintele SUA.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img