Președintele Statelor Unite Barack Obama a estimat vineri că strategia Rusiei în Siria de a acorda sprijin regimului lui Bashar al-Assad este “sortită eșecului”, informează AFP și Reuters, conform Agerpres.

“Rusia împărtășește angajamentul nostru de a lupta împotriva extremismului violent”, a explicat Obama la o întâlnire cu militari americani la baza Fort Meade (Maryland, estul Statelor Unite) pentru a comemora atacurile din 11 septembrie 2001.

“Dacă sunt dispuși să lucreze cu noi și cu cele 60 de țări ale coaliției, atunci există posibilitatea unui acord politic de tranziție”, a mai declarat el.

“Vestea proastă este că Rusia continuă să creadă că Assad este cineva care merită să fie sprijinit”, a adăugat Obama, promițând să transmită un mesaj clar Rusiei: “Nu puteți continua să aplicați o strategie ce este sortită eșecului”.

Liderul sirian este “distrugătorul poporului său”, a acuzat Obama, subliniind că Assad și-a transformat țara într-o zonă ce atrage” jihadiștii din întreaga regiune”.

Statele Unite au anunțat o recentă desfășurare de material și soldați ruși în apropiere de Latakia, fief alawit al președintelui Bashar al-Assad, amintește France Presse.

Moscova a negat orice consolidare a prezenței sale militare în Siria. Ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov a admis totuși că avioanele rusești cu destinația Siria transportau de asemenea echipamente militare și nu doar ajutor umanitar așa cum a dat asigurări până acum.

Vineri, Rusia a cerut coaliției internaționale conduse de SUA să coopereze cu Damascul pentru a-și coordona mai bine loviturile aeriene contra grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?