Apelurile Franţei şi Germaniei în favoarea creării unei armate europene sunt premature, a declarat vineri premierul olandez Mark Rutte, adăugând că securitatea continentului nu poate fi garantată decât în cadrul NATO, potrivit France Presse, transmite Agerpres.

‘Ideea unei armate europene merge prea departe pentru Olanda’, a apreciat Rutte în conferinţa sa de presă săptămânală.

‘Franţa şi Germania acţionează în mod prematur. În ceea ce priveşte Olanda, NATO rămâne piatra de temelie a politicii noastre de apărare’, a insistat el.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a propus crearea unei ‘armate europene’ pentru a apăra continentul european în faţa Chinei, Rusiei şi chiar a SUA.

Ideea sa a fost respinsă cu fermitate de preşedintele american Donald Trump, care a calificat iniţiativa omologului său francez drept ‘extrem de insultătoare’ şi a sugerat ca Europa ‘să-şi plătească mai întâi partea sa la NATO pe care SUA o subvenţionează pe scară largă’.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat marţi sprijinul faţă de propunerea preşedintelui Macron, într-un discurs rostit în Parlamentul European, reunit la Strasbourg, apreciind că o armată europeană ar putea fi o ‘bună completare la NATO’.

La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a ţinut să sublinieze vineri că NATO rămâne principalul gardian al securităţii în Europa.

‘În ceea ce mă priveşte, a crede că Uniunea Europeană îşi poate garanta securitatea fără NATO este o iluzie’, a reacţionat el.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?