spot_img
5.7 C
București
marți, martie 19, 2024
AcasăEconomieAgriculturaOmul care a dat toată producția de concentrat de cupru a României...

Omul care a dat toată producția de concentrat de cupru a României unui mafiot chinez declarat non grata de SRI pus șeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

-

Premierul Ludovic Orban l-a numit vineri în funcția de președinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) pe Nicolae Turdean, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Nicolae Turdean a fost director al companiei de stat CupruMin și este considerat un apropiat al lui Remus Vulpescu. 

Tudean a dat în 2017 pentru 2 ani unei firme chinezești toată producția de concentrat de cupru a țării.

- Advertisement -

Firma aparține lui Wang Yan. Despre acesta a făcut dezvăluiri Cătălin Tolontan. Chinezul a condus celebra rețea de prostituție Shanghai.

AVENTURILE LUI WANG YAN ÎN ROMÂNIA (SURSA: TOLO.RO)

- Advertisement -

1999 Chinezul Wang Yan primește cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
Hotărârea de Guvern nr. 360 / 6 iunie 1999

2005 Alexandru Ioan, zis și ”Senatorul” Wang Yan, apare alături de chinezul Mihai în dosarul DIICOT de prostituție cu minore și trafic transfrontalier. Conform martorilor și inculpaților din caz, Wang Yan comite acte de șantaj, violență și extorcare, în complicitate cu ofițeri români corupți!
Dosar nr.719/D/P/2005

2007 Ambasada Chinei intervine printr-o scrisoare către Înalta Curte în favoarea cetățeanului său Mihai. Mihai era secretar general, iar Wang Yan era președinte al Camerei de Comerț și Industrie Chino-Române.
Adresa 07341 din 10 iulie 2017, aflată la Dosarul ”Shanghai”

2009 DIICOT închide cazul disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români corupți din dosar să fie trimiși în instanță. Statul recunoaște că ”procurorii au clasat cazul fără să administreze alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”.
Comunicatul Parchetului General, 1 februarie 2018

LA UN AN DUPĂ CE EMIL BOC ÎI INAUGUREAZĂ AFACEREA, WANG ESTE DECLARAT ”PERICOL PENTRU SECURITATEA NAȚIONALĂ”

Wang Yan (stânga) și Emil Boc în 2011, la deschiderea China Town din Afumați. În dreapta, în spate se vede ambasadorul Chinei, Liu Zengwen 

2011 Ambasadorul Chinei la București, Liu Zengwen, și prim-ministrul României, Emil Boc, inaugurează afacerea condusă de Wang Yan, Mihai și de alți mafioți la ”China Town”, în Afumați.
Agenda publică a premierului României, 19 iulie 2011

2012 SRI solicită retragerea cetățeniei lui Alexandru Ioan (Wang Yan) pentru că ”a săvârșit fapte care pun în pericol siguranța națională”.
Dosarul de retragere a cetățeniei române nr 275/R/2012

2013 Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei. ANC motivează prin art. 3, literele f) și l) din Legea Siguranței Naționale, ceea ce înseamnă că Alexandru Ioan a făcut parte din organizații care s-au ocupat fie cu ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țarii ”, fie cu ”acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.
Ordinul președintelui ANC 365/P/ 5 iunie 2013

2014 Wang Yan face contestație la Tribunalul București. Pierde cererea de suspendare a retragerii cetățeniei, mai face o contestație, dar, brusc, renunță!
Hotărârea nr. 4185/ 17 septembrie 2013 a Tribunalului București

SE ÎNTOARCE FIIND CETĂȚEAN CHINEZ ȘI REPREZENTANT AL MERLION RESOURCES

2017 ”Senatorul” Wang reapare în România, de data asta în calitate de cetățean chinez, și locuiește actualmente în București. Participă la licitația organizată de societatea strategică Cupru Min. Procedura contestată de restul participanților este câștigată de Merlion Resources, un trader din Hong Kong al cărui reprezentant este Wang Yan!
Contract Cupru Min – Merlion, 10 octombrie 2017

2018 După ce DIICOT pasează cazul licitației câștigate de Wang Yan la Cupru Min, ”nu a reieșit săvârșirea vreunei infracțiuni de competența DIICOT”, plângerea ajunge în 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia.
Adresă DIICOT 3095-VIII-I/2017

2018 Declarat de statul român ”pericol de siguranță națională”, Wang Yan semnează în numele firmei care cumpără și exportă azi de la Cupru Min întreaga producție de concentrat de cupru a României.
Contract Cupru Min – Merlion

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img