spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăExternePapa Francisc: Toţi preoţii romano catolici pot ierta păcatul avortului

Papa Francisc: Toţi preoţii romano catolici pot ierta păcatul avortului

-

Papa Francisc a extins luni la nivelul tuturor preoţilor romano-catolici puterea de a ierta păcatul avortului. Până acum, acesta era un drept rezervat doar episcopilor şi unor duhovnici cu rang special, transmite RFI.

Papa Francisc a făcut anunţul prin intermediul unui document denumit „scrisoare apostolică”, publicat luni, la o zi după închiderea „Anului Jubiliar al Milei”.

- Advertisement -

„Vreau să reafirm cu fermitate că avortul este un păcat grav, deoarece înseamnă sacrificarea unei vieţi nevinovate, dar nu există nici un păcat la care mila Domnului nu poate să ajungă şi pe care nu poate să îl şteargă atunci când găseşte o inimă care se căieşte şi care vrea să se reîmpace cu Dumnezeu”, spune şeful Bisericii Catolice.

„Ofer tuturor preoţilor, în virtutea ministeriatului lor, facultatea de a le absolvi de vină pe toate persoanele care au comis păcatul de a face avort. Dispoziţia pe care o anunţasem deja în această privinţă, limitată la durata Anului Sfânt, a fost în acest fel extinsă”, precizează Papa Francisc.

- Advertisement -

În trecut, doar un episcop sau un duhovnic special desemnat într-o dioceză puteau să ofere iertarea pentru comiterea unui avort.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img