spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizePatronul român din UK care nu vrea să angajeze britanici

Patronul român din UK care nu vrea să angajeze britanici

-

Un patiser român a declarat că nu vrea să angajeze britanici pentru că nu muncesc la fel de mult precum compatrioţii săi, relatează Kentwood Post conform agerpres.

Fiecare dintre cei 16 angajaţi ai lui Ovidiu Şarpe de la „Pastisserie Romana” din Burnt Oak, suburbie aflată în nord-vestul Londrei, provine din România.

- Advertisement -

Bărbatul, care a fugit din România în 1979, spune că britanicii inventează scuze pentru a evita orele suplimentare şi că nu au nici aptitudinile, nici hotărârea celor veniţi din ţara sa natală.

„Sunt disperaţi să muncească. Sar imediat la oportunitatea de a munci. Dacă apar două ore suplimentare, se oferă. Un englez ar putea spune în schimb ‘da, dar nu duminica asta, cealaltă’ „, şi-a apărat patronul român decizia de a angaja numai concetăţeni.

- Advertisement -

„Ei muncesc din greu pentru a trimite banii peste hotare. De aceea vin aici. Muncesc din greu pentru a trimite banii acasă. De asemenea, este mai uşor pentru ei să comunice unul cu altul”, a mai spus Ovidiu Şarpe.

Românul a venit în Marea Britanie ca refugiat politic care fugea de regimul comunist al dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar spune că a votat pentru Brexit deoarece acolo unde trăieşte el britanicii au devenit o minoritate.

Burnt Oak este cunoscut sub numele de „Little Romania” datorită comunităţii imense de români, iar localnicii au ajuns să-i spună „Bontoc”, după modul în care numele este pronunţat de români, scrie Kentwood Post.

Românii i-au depăşit pe irlandezi şi au devenit a doua cea mai mare comunitate non-britanică din Marea Britanie după polonezi. Ovidiu Şarpe spune că nu-şi permite să-i pregătească de la zero pe britanici. „Dacă iau un patiser englez trebuie să fac un curs intensiv, probabil de una sau două luni. Nu am timp să-i pregătesc”, a spus el.

Patronul român pretinde că îşi tratează concetăţenii mai bine decât în România şi că se vede cu ochiul liber că sunt mulţumiţi.

Românul în vârstă de 72 de ani care este tată a şase copii mai spune că „dacă saluţi pe cineva în româneşte pe stradă, cinci oameni îşi vor întoarce capetele”.

„Sunt mai mulţi români decât britanici aici. Este vina guvernului britanic pentru că a spus ‘bună ziua, veniţi’. Frontiera este mult prea deschisă”, a opinat el.

El atrage atenţia că pentru româniii care vorbesc între ei limba natală şi urmăresc posturi tv româneşti, este important să se integreze.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img