Ioana Costescu, consilierul personal al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, și fostul trezorier al PNL, omul de afaceri, Vlad Moisescu, au fost reținuți, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DNA Ploiești, ei fiind audiați în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatului premierului Victor Ponta, într-o speţă în care deja a fost reţinut primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.

Vlad Moisescu este un personaj cheie în politica din România, fiul unui fost procuror general al României, Sorin Moisescu, în perioda preşedinţiei lui Emil Constantinescu.  Era văzut de mulţi ca unul din cei iniţiaţi în culisele politice.

CINE ESTE MOISESCU?

Nu poposeşte decât prin hotelurile de lux şi prin restaurante de două-trei stele Michelin ale Europei. Pe Coasta de Azur este considerat unul dintre boierii din România. „Activitatea sa politică” se întinde între Elounda Beach din Creta, Martinez din Cannes şi Niky din Saint Tropez. Vlad Moisescu e un soi de familiar al petrecerilor şi aniversărilor grupurilor de nababi români de pe Coasta de Azur. La ziua lui Remus Truică, Vlad Moisescu a reprezentat opoziţia!

Pe ţărmul însorit şi generos al Mediteranei, într-unul dintre luxoasele hoteluri, Martinez, situat pe la numărul 73 de pe celebra La Croisette, Moisescu se delectează liniştit. Acolo l-a găsit şi cotidianul.ro. La Bucureşti era o după-amiază sufocantă. La Cannes, atmosferă de vacanţă de lux. Când l-am sunat, fruntaşul liberal părea trezit din somnul “de frumuseţe”. O noapte la Martinez-ul însorit pleacă de la modesta sumă de 800 de euro şi poate ajunge la 2.800 de euro (apartament bun). Unul de lux, cu vedere spre mare, cu două camere şi living, ajunge spre 5.000 de euro pe noapte. Sejurul lui Moisescu la respectivul hotel ar putea aşadar ajunge să coste între 25.000 şi 75.000 de euro. Doar cu mic dejun şi fără şampanie. Frumuşică sumă pentru un român şi mai ales la vremuri de criză.

– Bună ziua, domnul Vlad Moisescu?

– Da, la telefon?

– De la cotidianul.ro vă deranjez, pot să vă reţin atenţia câteva minute?

– Vă rog, sigur că da!

– Oamenii de la Bucureşti se plâng de faptul că obţin greu avize de la Primăria Sectorului 1 sau nu le obţin de loc. Unii spun că dumneavoastră sunteţi cheia secretă?

– Nu, nu cunosc. Nu îmi dau seama…

– Sunt investitori sau oameni simpli care nu pot obţine avize de la Primăria Sectorului 1. Şi au dat primăria în judecată. De ce?

– Nu am de unde să ştiu pentru că eu sunt plecat de o lună. Nu ştiu ce să vă spun…

– Vă mulţumesc, bună ziua!

– Bună ziua!

 

Sursa: cotidianul.ro

Moisescu este membru PNL încă din anul 1990 şi a făcut parte din gruparea lui Călin Popescu Tăriceanu, al cărui şef de cabinet a fost când Tăriceanu era premier.

El este cel care ghidoneaza din umbră activitatea primarului sectorului 1 din Bucuresti, Andrei Chiliman.  Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu controlează sectorul 1 din Bucuresti încă din anul 2004.

La sectorul 1 Bucureşti a fost semnat cel mai mare contract de salubrizare din România, peste 550 de milioane de euro, atribuit pe o durată de 25 de ani companiei de salubritate ROMPREST, patronată de controversatul om de afaceri Florian Walter, fugit în prezent din ţară.

Tot în sectorul 1 din Bucuresti a fost atribuit şi celebrul contract în valoare de 120 de milioane de euro pentru întreţinerea spatiilor verzi.

Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituției, Chiliman a fost reținut de procurori pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, Vlad Moisescu și Ioana Costescu sunt urmăriți penal pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de influență, iar Ion Brad pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

DNA precizează că, încă din 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Ioana Costescu, Andrei Chiliman și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu administrația locală.

“Suspectul Moisescu coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, suspecții Costescu și Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Andrei Chiliman, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora. Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Moisescu, Costescu, Brad, Chiliman și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv — filiala sector 1”, susțin procurorii.

DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

“Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei. Aceasta din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului 1 București către firma respectivă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată”, au mai reținut anchetatorii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?