Ca să diminuez eforturile, uşor anticipabile, ale unor cititori, mă grăbesc să spun (deşi n-o să conving pe nimeni…) că nu vreau să-l adaug pe actualul preşedinte la interminabila listă a ”pupincurismelor” mele. Nu mai aspir la vreun rol politic, nu vreau privilegii (pe care se pare că le colecţionez de decenii, fără să ştiu, totuşi, în ce constau). Iar dl Iohannis nu e genul meu. Dar ştiu că nu mă face de rîs cînd mă reprezintă în lume, că, atunci cînd e nevoie, vorbeşte bine germana şi engleza şi că a făcut cîteva gesturi mai mult decît necesare: o esenţială irumpere într-o pernicioasă şedinţă de guvern, un excelent discurs post-criză în Parlament (”deconstruit”, fireşte, de adversari ca inadecvat şi nepoliticos), o ieşire civilizată în mijlocul demonstranţilor care, cu argumente tribale, îl contestau în stradă. Pe scurt, prefer să am de-a face cu un domn civilizat, potolit, neostentativ şi rezonabil, decît cu o galerie de caftangii agitaţi, vocali şi cam necinstiţi. ”Părerea mea!” Nu oblig pe nimeni să mă aplaude…, scrie Andrei Pleșu în Adevărul.

Am avut, în două-trei rînduri, obiecţii, rezerve, melancolii legate de prestaţia publică a domnului preşedinte Iohannis. Nu regret deloc că l-am votat, dar, uneori, mi se pare cam laconic, uşor absent, prizonier al unei retorici previzibile. N-am fost de acord cînd, de la Cotroceni, a coborît în stradă pentru a susţine o manifestaţie, oricît de legitimă. Nu era rolul lui. Pe de altă parte, ştiu, ”nimeni nu e perfect”. Iar dacă e să fac comparaţii, prefer să asum ”defectele” dlui preşedinte, decît să mă bizui pe ”calităţile” celorlalţi politicieni autohtoni. Ba, de la o vreme, am sentimentul că, în zbînţuiala generală, prezenţa cuiva de croiala dlui Iohannis e un beneficiu, o şansă de normalizare, mai spune Pleșu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?