Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a anunţat joi că în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni delegaţia PMP i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis ca la referendum să existe şi o întrebare care să vizeze fie reducerea numărului de parlamentari, fie eliminarea pensiilor speciale, fie revenirea la alegerea primarului în două tururi.

“PMP a avut o întâlnire bună cu domnul preşedinte Klaus Iohannis. (…) Am venit la Palatul Cotroceni cu trei propuneri, tocmai pentru că vrem să reuşească acest referendum şi credem că pe lângă întrebarea pe care preşedintele Iohannis o va formula cu privire la referendumul legat de justiţie, credem că mai putem adăuga încă o întrebare, care să implice modificarea unei legi imediat după referendum şi nu modificarea Constituţiei. Ştiţi că la referendumul din 2009 s-a propus desfiinţarea unei Camere a Parlamentului, lucru care viza modificarea Constituţiei. Tocmai de aceea noi am propus ca preşedintele să analizeze dacă doreşte să mai introducă o întrebare suplimentară din trei teme pe care noi le-am propus. Una vizează reducerea numărului de parlamentari la 300, 100 de senatori şi 200 de deputaţi. A doua temă vizează o întrebare pe care toţi românii ar înţelege-o, dacă sunt de acord cu eliminarea pensiilor speciale (…) şi o altă temă, care sunt convins că preocupă o bună parte din societate, revenirea la alegerea primarului în două tururi”, a spus Tomac. 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?