spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăExternePolonia cere rezistență față de Europa cu mai multe viteze, Slovenia vrea...

Polonia cere rezistență față de Europa cu mai multe viteze, Slovenia vrea în primul cerc

-

Slovenia a pledat luni pentru a face parte din primul cerc al unei posibile Europe „cu mai multe viteze”, dorită de unii lideri europeni pentru a scoate Uniunea din situația delicată după Brexit spre marea nemulțumire a țărilor est-europene, relatează AFP.

Președintele polonez, a cărui țară a respins deja cu fermitate orice idee a unei Europe cu mai multe viteze, a lansat luni un apel la „rezistență în fața tendințelor separatiste vizând să creeze diferite cluburi în cadrul UE”.

- Advertisement -

„Interesul național al Sloveniei, în cazul unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, este să se afle printre țările care avansează rapid”, a declarat șeful statului sloven, Borut Pahor, în cursul unei conferințe de presă, organizată la Ljubljana alături de omologul său polonez, Andrzej Duda.

Polonia și Slovenia, o țară cu două milioane de locuitori provenită din fosta Iugoslavie, au aderat la Uniunea Europeană în 2004 împreună cu alte șase țări din fostul lagăr comunist.

- Advertisement -

Ipoteza unei Europe cu mai multe viteze este apărată în special de Paris și Berlin pentru a relansa UE după șocul Brexitului, dar se izbește de refuzul mai multor țări din Europa Centrală și de Est.

Ultimele state admise, mai ales Polonia, se tem că vor fi excluse din „club” din cauza ostilității lor recurente față de proiectele Bruxellesului

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img