Luni, la propunerea grupului parlamentar al PPE, va avea loc o nouă dezbatere pe tema situației statului de drept din România, fără ca asta să presupună, însă, și adoptarea vreunei rezoluții concrete. Motivul dezbaterii îl reprezintă așa-zisele îngrijorări ale unor parlamentar europeni în legătură cu modificarea codurilor penale prin ordonanță de urgență.Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, comentează decizia, pentru Inpolitics:
”La final de mandat, Parlamentul European a decis o nouă dezbatere, săptămîna viitoare, privind statul de drept în România, la propunerea PPE, practic, în chiar ultimele zile ale sesiunii. După părerea mea, nici nu mai era nevoie de demonstrat că în această campanie electorală tema principală va fi discursul autoritar în legătură cu România, căreia i se reproșează faptul că a pus la cale modificarea codurilor penale prin ordonanțe de urgență. Lucru care nu s-a întîmplat, însă, și nici nu cred că se va întîmpla, urmînd ca parlamentul să fie cel responsabil de modificări. Desigur, ar fi fost grozav ca PPE să reacționeze, dacă nu ante, măcar postum, și după ce fostul guvern Cioloș a modificat aceleași coduri printr-o ordonanță de urgență dată pe furiș și care opera zeci și zeci de modificări dintr-un condei. Se pare că, din perspectiva popularilor europeni, unele guvernări sunt mai ”urgente” decît altele. În plus, se creează o situația paradoxală și deloc confortabilă pentru ministrul Justiției, dl.Tudorel Toader, căruia unii îi reproșează că vrea să modifice respectivele coduri prin ordonanțe, iar alții exact contrariul.
Devine tot mai limpede, cred, că, deși subiectul corupției se regăsește în toate statele Uniunii Europene, o decizie eminamente politică plasează corupția strict în Est și în special în țări ca România, Polonia și Ungaria, coincidență sau nu, țări care au îndrăznit să aibă, uneori, poziții proprii în politica unională” conchide europarlamentarul.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?