spot_img
7.4 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăSpecialPreşedintele CCR, despre judecătorul Toni Greblă: „Dacă e ceva adevărat, ar fi...

Preşedintele CCR, despre judecătorul Toni Greblă: „Dacă e ceva adevărat, ar fi moral să îşi dea demisia”

-

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că i-a trimis o scrisoare judecătorului Toni Greblă, prin care i-a cerut să facă declaraţia prevăzută de lege prin care să spună dacă în perioada cât a fost la CCR a desfăşurat şi alte activităţi care îl fac incompatibil, transmite Digi 24.
„Obligaţia există, numai când ai de declarat ceva, nu când nu ai ce să declari. Cei care cred şi ştiu că au şi alte activităţi decât cea de judecător trebuie să facă şi aceste declaraţii. Obligaţia e prevăzută în lege”, a declarat Augustin Zegrean. „Dacă e ceva adevărat, ar fi moral să îşi dea demisia. Eu nu pot să îi cer asta câtă vreme sunt doar afirmaţii”, a mai spus preşedintele CCR.

Cât despre faptul că Toni Greblă a recunoscut că ar fi primit niște rochii, preşedintele CCR a precizat că judecătorul i-ar fi spus că e posibil să le fi primit soţia. „Pentru că e ziua ei atunci, pe 2 noiembrie. Luni ne întâlnim cu toţii aici. Plenul va lua o decizie. Dacă e în incompatibilitate, va trebui să plece”, a mai spus Augustin Zegrean.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img