Președintele Cehiei, Milos Zeman, și-a reafirmat în mesajul de Crăciun refuzul de a primi în țara sa ”migranți musulmani” și a criticat elita ”neputincioasă și birocratică” ce conduce Uniunea Europeană, transmite AFP.

‘Primirea migranților musulmani, dificil de integrat pe teritoriul nostru, ar presupune crearea unui amestec cultural care ar favoriza eventuale atacuri teroriste (…) Astăzi aproape nimeni nu se mai îndoiește de legătura dintre valul migrator și atacurile teroriste”, a spus președintele ceh.

”Din acest motiv mă opun ideii conform căreia ar fi bine să primim în următorii doi ani pe teritoriul nostru circa 6.200 de migranți pe o așa-numită bază voluntară, care este aproape același lucru ca și cotele obligatorii”, a explicat el în continuare.

Milos Zeman s-a pronunțat în schimb pentru ”ajutorarea migranților în țările lor de origine sau în statele vecine” acestora, fiind de asemenea favorabil acordării de asistență pentru Italia și Grecia, statele europene aflate în prima linie a valului migrator.

Referindu-se la decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, președintele ceh consideră că pentru această evoluție ”cea mai mare parte a vinei o poartă actuala conducere a UE, care este absolut neputincioasă și birocratică, fapt care se află la originea îndepărtării cetățenilor de instituțiile UE”. Această conducere ”nu este capabilă nici măcar să îndeplinească o sarcină fundamentală ce-i revine, să protejeze frontiera externă a UE”, a completat el.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?