spot_img
4.8 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
Acasă#IerusalimIsraelPreşedintele Cehiei anunţă mutarea ambasadei la Ierusalim

Preşedintele Cehiei anunţă mutarea ambasadei la Ierusalim

-

Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a anunţat miercuri seară că sediul ambasadei din Israel va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, dar Guvernul de la Praga nu a confirmat un plan concret în acest sens, informează agenţia Associated Press şi site-ul israelian Ynetnews.com.

Milos Zeman a explicat că mutarea sediului misiunii diplomatice se va face în trei etape: un consulat onorific va fi deschis în Ierusalim în luna mai, după care vor fi transferate sediile altor reprezentanţe, iar la final cel al ambasadei.

- Advertisement -

Ministerul ceh de Externe a explicat că deschiderea unui consulat şi a unui centru cultural ceh în Ierusalim reprezintă etape premergătoare mutării ambasadei, dar nu a confirmat un program concret.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a trimis o scrisoare de mulţumire preşedintelui Cehiei, exprimând speranţa că noua ambasadă din Ierusalim va fi inaugurată până la sfârşitul acestui an.

- Advertisement -

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 decizia controversată de a considera oraşul Ierusalim drept capitala Israelului şi, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană şi Rusia.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img