Guvernele fostelor state comuniste se vor confrunta cu presiuni bugetare tot mai mari de la Bruxelles dacă nu respectă independenţa justiţiei, a declarat luni agenţiei Reuters slovacul Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care încearcă să devină candidatul forţelor de centru-stânga la succesiunea în funcţie a lui Jean-Claude Juncker, actualul preşedinte al Comisiei, transmite Agerpres.

“Dacă doriţi să cheltuiţi banii contribuabililor europeni, trebuie să existe garanţia 100% că aceştia sunt supravegheaţi corespunzător – să aveţi instanţe independente, să aveţi auditori independenţi şi să aveţi un sistem judiciar independent care controlează modul în care sunt cheltuiţi banii”, a insistat el.

Sefcovic a propus ca alocarea fondurilor europene să fie condiţionată de acceptarea autorităţii noului Parchet European.

Potrivit oficialului european, este de aşteptat ca statele mai bogate să impună o legătură mai strânsă între finanţare şi respectarea standardelor Uniunii Europene.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?