La DNA eu m-am dus singură, pe 4 februarie 2015 și am spus ce am făcut eu. Dar nu am făcut un denunț. Aveam această pată pe conștiință și am zis să mă duc să spun, a declarat marți seară la Antena 3 Ana Maria Topoliceanu, unul din denunțătorii Elenei Udrea.

”Nu am vorbit până acum pentru că nu mi s-a părut corect să vorbesc în timpul anchetei sau a judecății. Cu Elena Udrea mă cunosc din anul 2000, am fost apropiate, am fost prietene. Acum cât de apropiate, nu știu. Cred că am fost eu mai mult prietenă cu ea decât ea cu mine. Ea cred că poate fi prietenă până la un punct. La DNA eu m-am dus singură, pe 4 februarie 2015 și am spus ce am făcut eu. Dar nu am făcut un denunț. Aveam această pată pe conștiință și am zis să mă duc să spun. Mi-am asumat faptul că voi plăti. Am recunoscut că am fost de acord să primesc o sumă de bani, pe care am dat-o mai departe Elenei Udrea, undeva la 30.000 de euro. Banii i-am primit de la un contractor al CNI. Banii s-au primit în cont, la una din firmele lui Ștefan Lungu, apoi firma lui Tudor Breazu, iar Tudor Breazu mi i-a dat mie. De vreo două ori i-am dat doamnei Udrea personal, cu restul am plătit o excursie. A fost un avion privat, a fost o invitație a unor prieteni ai Elenei Udrea, ei s-au ocupat de transport. Intimidări și amenințări nu au fost. Sunt victima propriilor alegeri pe care le-am făcut în acești ani” a spus Ana Maria Topoliceanu la Antena 3.

În 4 februarie, DNA o acuzase deja pe Elena Udrea cu o zi înainte.

Instanţa supremă a obligat-o, marţi, pe Elena Udrea, în decizia prin care a condamnat-o la şase ani de închisoare, să restituie 8,1 milioane de lei către Autoritatea Naţională pentru Turism, precum şi 900.000 de euro către doi martori. Totodată, instanţa a dispus confiscarea unei sume de aproximativ un milion de lei de la fostul ministrul al Dezvoltării şi Turismului.

 Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii în timpul ministeriatului Elenei Udrea, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?