spot_img
9.8 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăhighlightPrim vicepresedintele Comisiei Europene: I-am spus foarte clar lui Tăriceanu că nu...

Prim vicepresedintele Comisiei Europene: I-am spus foarte clar lui Tăriceanu că nu o poate ataca pe şefa instanţei supreme

-

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a declarat, joi, în Comisia LIBE a PE, că i-a spus ”foarte clar” lui Călin Popescu-Tăriceanu că nu are voie să îl atace pe şeful ICCJ, însă preşedintele Senatului a făcut acest lucru.

„I-am spus foarte clar preşedintelui Senatului: cred că într-un stat de drept nu ai voie să-l ataci pe preşedintele celei mai înalte curţi de justiţie a ţării. Aşa ceva nu se face. Dar el a făcut asta. Şi i-am spus în faţă că nu faci aşa ceva”, le-a spus , joi, prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, membrilor Comisiei LIBE a Parlamentului European.

- Advertisement -

„Nu-mi place că în prezent este o confruntare deschisă între două puteri ale statului, Parlament şi sistemul judiciar, care se critică reciproc în public, în media. Asta nu e bine pentru niciuna dintre ele şi sper că toată lumea înţelege acest lucru în România”, a afirmat Timmermans.

Oficialul european a mai spus că CE nu critică statele membre, ci pe politicienii acestora.

- Advertisement -

„Noi nu criticăm ţări, criticăm politicieni. Ştiţi, ţările înseamnă mult mai mult decât nişte politicieni. Din fericire”, a punctat Timmermans.

Referitor la imunitate, Frans Timmermans a explicat că în fiecare ţară există o legislaţie privind imunitatea, dar „în aproape toate parlamentele din lume are legătură cu activităţile derulate în calitate de parlamentar”. Totodată, el a reiterat faptul că deciziile privind ridicarea imunităţii trebuie să se bazeze pe aceleaşi criterii.

În 28 mai, CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a fi făcute verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, după ce Călin Popescu Tăriceanu a cerut demiterea Liviei Stanciu şi a Laurei Kovesi.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img