spot_img
20 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
Acasă#WhiteHouse2016Prima Doamnă din istoria Americii care a pozat nud

Prima Doamnă din istoria Americii care a pozat nud

-

Melania Trump va fi o Primă Doamnă atipică, a doua născută în afara teritoriului Statelor Unite și una dintre puținele ex-modele în această calitate, însă caută să-și joace rolul într-un mod cât mai tradițional, potrivit EFE și AFP.

Melania nu este primul ex-model de la Casa Albă, pentru că înaintea sa au fost Pat Nixon și Betty Ford, dar este prima care a pozat nud și singura în calitate de a treia soție a unui președinte. Cum îi place ei să spună, nimic nu este convențional când este vorba despre Donald Trump.

- Advertisement -

Elegantă, surâzătoare, fostul manechin de origine slovenă era alături de soțul său, într-o ținută de culoare deschisă, când el și-a anunțat victoria, la New York.

melania_-_copie_2În privința personalității, Melania, 46 de ani, este antiteza soțului său, Donald, cu 24 de ani mai mare: este extraordinar de discretă, are un ton liniștit și evită din răsputeri să se vadă implicată în polemici.

- Advertisement -

Pe parcursul incendiarei campanii a lui Donald Trump, s-a ținut cât mai departe cu putință de lumina reflectoarelor, lăsând-o pe primul loc pe Ivanka, consilier și fiică din prima căsătorie a miliardarului.

Încercând în mod vizibil să îndulcească imaginea soțului său, s-a făcut avocat al „valorilor americane, gentilețe, onestitate, respect, compasiune, generozitate”.

melania_1aÎn rarele interviuri acordate, Melania s-a prezentat ca o femeie devotată familiei sale.

„Cauza” sa vor fi „cei nevoiași, mai ales femeile și copiii”, dar își va rezerva timp și pentru singurul fiu al cuplului, Barron, în vârstă de zece ani, și pentru a-și sprijini soțul.

Pentru mulți este un paradox faptul că Trump, candidat care a scandalizat în afara și înăuntrul țării cu retorica sa xenofobă și ultranaționalistă, duce la Casa Albă pe singura Primă Doamnă născută în străinătate după soția fostului președinte John Quincy Adams (1825-1829), care era britanică.

b4070d15af9e87e6916b74a1504b40d6Melania Knauss a crescut într-un modest apartament dintr-o localitate din apropiere de Sevnica (Slovenia), în fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia (R.S.F. Iugoslavia).

După ce și-a început cariera de model la Milano și Paris, s-a mutat la New York în 1996. După cinci ani a obținut rezidență permanentă și în 2006 a devenit cetățean american.

melania_-_copie_13Melania este extrem de precaută când vorbește despre viața sa matrimonială cu Donald Trump, pe care l-a cunoscut la o petrecere la Săptămâna Modei de la New York în 1998.

„Amândoi suntem foarte independenți. Eu îl las să fie cine este și el mă lasă să fiu cine sunt. Nu încerc să îl schimb, este adult. El cunoaște consecințele. Eu îi spun părerea mea de multe, multe ori”, a spus ea în februarie, în cursul unui interviu pentru CNN, în care a mărturisit că nu îi place tonul dur folosit de Donald Trump.

Magnatul se întrece în laude la adresa soției sale, pe care o descrie ca pe „o mamă impresionantă, o femeie incredibilă”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img