spot_img
8.2 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăhighlightPrincipele Nicolae, dezvăluiri în premieră și ACUZAȚII la adresa Principesei Margareta

Principele Nicolae, dezvăluiri în premieră și ACUZAȚII la adresa Principesei Margareta

-

Principele Nicolae acuză într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu pentru Evenimentul Zilei că a fost exclus din Familia Regală fără a avea loc nici o discuție între el și bunicul său, Regele Mihai, și că decizia ar fi fost luată de fapt anterior, mai precis cu 10 zile înainte. Mai mult, spune Principele, la a mers în Elveția să-și vadă bunicul grav bolnav, dar NU a fost lăsat de rudele sale, făcând trimitere fără a-i numi la Principesa Margareta și Principele Radu.

El lasă să se înțeleagă că nu va respecta decizia de excludere din Familia Regală.

- Advertisement -

Ce vă pot spune cu exactitate este faptul că NU am reuşit să-mi întâlnesc bunicul la începutul anului, atunci când am făcut o călătorie în Elveţia, tocmai pentru a-l vedea, deoarece NU mi s-a permis, a afirmat Nicolae sugerând că acest lucru a fost decis de Principesa Margareta.

Nu mă pot pronunţa în numele Casei Regale, deoarece a fost decizia şi strategia lor, dar pot spune că revocarea titlului meu a fost la fel de mult o surpriză pentru mine cât a fost şi pentru public. Nu a existat niciodată o discuţie între mine şi Rege pe această temă, înainte de a mă exclude din succesiune şi de a-mi revoca titlul. Mi s-a cerut să mă întorc din vacanţă şi, în dimineaţa zilei de 10 august, am aflat ce se discutase şi se hotărâse cu 10 zile înainte, în absenţa mea. După cum am mai spus, hotărârea de a-mi revoca titlul şi de a mă exclude din linia de succesiune fusese luată deja, a mai susținut nepotul Regelui sugerând că decizia a fost luată de mătușa sa, Margareta.

- Advertisement -

Dacă într-adevăr a fost o decizie bazată pe ceva concret, o voi respecta, aşa cum îl respect şi pe Rege, atât din poziţia de fost prinţ al României, dar mai ales ca nepot al său. Mi-am asumat cu demnitate, deşi m-a surprins, înscrisul din documentul respectiv şi am ales să le las românilor posibilitatea de a trage concluzii cunoscându- mă pe mine şi activitatea din cei 3 ani ca principe, mai afirmă Nicolae sugerând că nu va respecta decizia Casei Regale.

La aniversarea mea din luna aprilie au fost spuse multe cuvinte frumoase la adresa mea de către mătuşa mea, cuvinte care în august păreau că nu ar fi existat. În general, dacă cineva nu se ridică la înălţimea aşteptărilor când vine vorba de un job, este la un moment dat de aşteptat să piardă jobul respectiv. În cazul meu, nu a existat o explicaţie concretă cu privire la cum a fost percepută activitatea mea în domeniul social şi cultural, iar pe deasupra mi-am „pierdut” şi familia sau ceea ce credeam că îmi este familie, lucrul care mi se pare a fi cel mai grav în situaţia dată,  a precizat Nicolae.

Nu mi-e ruşine să recunosc că evenimentele au avut un impact emoţional asupra mea şi a sănătăţii mele, a mai spus nepotul Regelui.

RELAȚIA CU NICOLETA CÎRJAN ȘI COPILUL: NU COMENTEZ

S-a scris că principala cauză a Excluderii a fost o relație a dvs cu o tânără din România. E adevărat? Având în vedere că s-a scris mult pe tema asta, ați putea să ne lămuriți despre ce-i vorba, firește, fără a intra în amănunte de viață intimă?
S-au scris foarte multe ȋn presa despre mine, dar asta nu ȋnseamnă că sunt şi adevărate. Consider că tot ceea ce am făcut ȋn aceşti ani este o carte de vizită suficient de bună pentru ca oamenii să-şi fi format o părere realistă despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să-mi expun viaţa personală ȋntrucât nu consider că aceste aspecte sunt importante pentru activitatea mea de atunci că principe sau pentru activitatea mea de acum ȋncolo. Vă rog să-mi permiteţi să nu comentez aspecte ce ţin de viaţa mea privată.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img