spot_img
12 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeProblemele lui Trump

Problemele lui Trump

-

„Şeful minorităţii democrate din Senatul american, Chuck Schumer, i-a cerut preşedintelui Donald Trump să suspende aprobarea tuturor acordurilor cu China pe tema revizuirii problemelor de securitate naţională până când China va interveni mai agresiv pentru a convinge Coreea de Nord să renunţe la programele sale nucleare şi cu rachete”, relatează cotidianul american „The Wall Street Journal”.

Aceasta este însă doar una dintre numeroasele probleme pe care ar trebui să le rezolve cât mai curând preşedintele Statelor Unite, probleme pe care presa internaţională pare să le treacă în revistă. „Preşedintele Trump păstrează tăcerea în privinţa Rusiei după ce Putin a anunţat expulzarea unor diplomaţi americani”, observă ziarul american „The Washington Post”. „‘În acest moment, trecem în revistă opţiunile şi, atunci când vom avea ceva de spus pe această temă, vă vom anunţa’ – declara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, adresându-se jurnaliştilor curioşi”. Acelaşi ziar mai notează că „Rusia a cerut Statelor Unite să îi redea proprietăţile din Maryland şi New York, dar, deşi administraţia a dat de înţeles Moscovei că, în anumite condiţii, ar face acest lucru, nu s-a ajuns la niciun acord, iar Putin s-a plictisit să tot aştepte”.
Germania, ca de atfel întreaga Uniune Europeană, pare să aştepte şi ea un răspuns din partea preşedintelui Donald Trump. În ziarul german „Berliner Morgenpost”, ministrul german al economiei, Brigitte Zypries, afirmă că „sancţiunile SUA împotriva Rusiei încalcă legislaţia internaţională”. „Ieri, doamna Zypries a cerut Statelor Unite să discute cu europenii despre efectele pe care le vor avea nişte sancţiuni mai dure la adresa Rusiei. «Desigur, nu dorim un război comercial»”, afirma ministrul german, citat de cotidianul german „Die Zeit”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img