Atât scopul Guvernului Ungariei, cât şi scopul Guvernului României este să menţină dinamica îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două ţări – a remarcat joi, la Milano, în cadrul şedinţei OSCE, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Péter Szijjártó a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că a discutat telefonic cu omologul său român, Teodor Meleşcanu. “Ne-am dat reciproc asigurări că ambele ţări au acest interes, în special în contextul dezbaterilor privind viitorul european şi considerând comunitatea naţională maghiară ce locuieşte pe teritoriul României, în Transilvania şi Ţinutul Secuiesc” – a spus acesta.

Ministrul ungar a adăugat: cei doi ai întărit că îşi menţin angajamentele, în interesul unei bune relaţii.

“L-am asigurat pe colegul meu român că programul de dezvoltare economică destinat Transilvaniei serveşte nu doar intereselor maghiarilor care trăiesc acolo, ci pe cel al întregii Românii, având în vedere că acei agenţi economici, care primesc sprijin prin intermediul programului de dezvoltare economică destinat Transilvaniei, plătesc acolo impozite, astfel întăresc toată economia românească. Pe lângă acestea, bineînţeles, că ei contribuie şi la întărirea comunităţii naţionale maghiare locale, dar aceasta nu este doar interesul Ungariei, ci şi al României, deoarece noi privim comunitatea naţională de maghiari care trăieşte acolo drept un liant între cele două ţări” – a afirmat Péter
Szijjártó.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?