Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a declarat marţi, pentru News.ro, că partidul suportă cheltuielile pentru deplasarea preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu la Washington DC, la ceremonia de îmvestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump.

Inițial ieri Liviu Dragnea a confirmat că deplasarea în SUA va fi plătită de către Camera Deputaţilor.

Plata vizitei de către PSD indică că este o vizită particulară și nu oficială.

Întrebat ce sumă va fi alocată de Camera Deputaţilor pentru deplasarea lui Liviu Dragnea la Washington DC, Mircea Drăghici a spus că tooate costurile sunt suportate de partid.

“Nicio sumă. Eu plătesc de la partid, eu sunt trezoierul partidului şi plătesc de la partid şi pentru domnul Grindeanu şi pentru domnul Dragnea”, a afirmat social-democratul.

”Acum merg la firmele de turism să negociez probabil şi un discount dacă se va putea. Achităm atât deplasarea, cât şi cazarea, totul se achită prin agenţii de turism. Nu vă pot spune suma, pentru că nu o cunosc la momentul acesta”, a mai spus Drăghici.

Trezorierul PSD a subliniat că nu există ”nicio conotaţie financiară” pentru Camera Deputaţilor în această chestiune.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?