Florin Iordache a declarat, luni la un post TV, că o variantă în lucru pentru OUG, care va introduce termene de aplicare a deciziilor CCR de către preşedintele Klaus Iohannis, este o perioadă de 3-5 zile pentru revocarea miniştrilor şi 5-7 zile pentru numirea acestora, transmite Mediafax.

„Se lucrează. Bătaia de joc trebuie să înceteze. Atâta timp cât preşedintele îşi bate joc de Guvern şi blochează în continuare două ministere foarte importante, dorim să oprim această bătaie de joc şi în consecinţă dorim să venim cu o ordonanţă în completarea Legii 90 şi să prevedem nişte termene foarte clare în care preşedintele, conform deciziilor CCR, să aibă nişte termene maximale în care trebuie să răspundă şi în ceea ce priveşte cererea de revocare a premierului, în caz de demisie, o perioadă rezonabilă 3-5 zile. Sunt două chestiuni: când premierul solicită revocarea unui ministru sau când un ministru îşi dă demisia.

Deci în aceste două cazuri, atunci când CCR a spus <de îndată> şi vedem că <de îndată> durează foarte multe zile, dorim să precizăm şi să fie o perioadă, cum considerăm noi, rezonabilă, adică 3-5 zile, perioada în care preşedintele să fie obligat să semneze decretul de revocare sau cererea de demisie. Concomitent, la un alt articol, acolo unde sunt stabilite condiţiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească un ministru, prevederile despre domiciliu, cetăţenie şi acele condiţii de integritate, preşedintele să fie obligat, după ce consultă mapa profesională, deci condiţiile de legalitate, să numească ministrul respectiv, să zicem într-o perioadă rezonabilă de 5-7 zile”, a afirmat Florin Iordache, luni seară la Antena 3.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor că varianta adoptării unei ordonanţe de către Guvern este mai bună decât cea a unui proiect de lege în Parlament, pentru că iniţiativa parlamentară ar fi atacată de Opoziţie şi Klaus Iohannis la CCR şi până atunci „trece vara” şi Preşedinţia Consiliului UE.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?