Rusia și Cipru au reînnoit miercuri un acord militar bilateral cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Moscova de președintele cipriot Nicos Anastasiades, în virtutea noilor prevederi din document navele flotei militare ruse primind acces în porturile din Cipru, transmit agențiile Associated Press și Xinhua, transmite Agerpres.

După discuțiile cu omologul său cipriot, președintele rus Vladimir Putin a declarat că acordul se referă în special la navele angajate în misiuni internaționale de combatere a terorismului sau a pirateriei, el menționând că înțelegerea nu este îndreptată împotriva vreunei terțe părți.

De altfel, navele flotei ruse au mai ancorat în portul Limassol, dar acordul semnat miercuri creează o bază legală mai solidă pentru astfel de prezențe.

Într-un interviu acordat agenției TASS înaintea plecării către Moscova, președintele Anastasiades a declarat că există și tratative cu privire la posibilitatea ca avioanele rusești să primească acces la o bază aeriană de lângă localitatea Paphos pentru misiuni umanitare.

Și ambasadorul rus la Nicosia a afirmat că guvernul de la Moscova a cerut Ciprului să-i permită folosirea unor baze aeriene de pe insulă, dar oficialii din cele două țări nu au confirmat după întrevederea Putin-Anastasiades să se fi ajuns la o înțelegere la acest capitol.

La rândul său, ministrul cipriot de externe, Ioannis Kasoulides, a declarat că Rusia a cerut să i se permită folosirea unor facilități de stocare în portul Limassol — în apropierea bazei aeriene britanice—, iar această solicitarea este agreată de autoritățile de la Nicosia, care însă au cerut guvernului rus să mai aștepte până la finalizarea lucrărilor de extindere a portului.

Guvernul Ciprului a încercat în ultima vreme să minimalizeze importanța cooperării militare cu Rusia, cooperare ce nu este văzută cu ochi buni de Marea Britanie, care deține o bază aeriană la Akrotiri (pe coasta sudică), folosită de avioanele NATO ce desfășoară misiuni în zona Orientului Mijlociu. Autoritățile cipriote susțin că acordul militar cu Rusia este asemănător celor încheiate cu Franța, care a primit dreptul de a folosi o bază aeriană situată lângă orașul Paphos pentru realimentarea și întreținerea avioanelor militare, sau cu Germania, căreia i s-a autorizat de asemenea accesul în porturile cipriote. Pe de altă parte, președintele cipriot s-a pronunțat de mai multe ori împotriva adoptării de noi sancțiuni europene împotriva Moscovei, relațiile dintre Rusia și Cipru fiind foarte apropiate. Ciprul este una dintre destinațiile favorite ale turiștilor ruși, iar în băncile acestei insule companiile ruse și oamenii de afaceri ruși au depus sume de bani considerabile.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?