Laura Codruța Kövesi și Andres Ritter au pierdut o etapă a cursei pentru șefia Parchetului European. Preferința celor 22 de state care au decis înființarea parchetului este francezul Jean-François Bonhert. Este posibil să urmeze acum negocieri cu Parlamentul European, transmite Radio France Internationale.

Statele membre au schimbat ordinea preferințelor relativă la cei trei finaliști pentru postul de Procuror European.

Comitetul de selecție o pusese pe Laura Codruța Kövesi pe primul loc, urmată de francezul Jean-François Bonhert și de germanul Andres Ritter. 

Bonhert se găsește acum primul pe listă (cu 50 de voturi față de câte 29 pentru ceilalți doi candidați), președinția finlandeză a UE a primit mandat de negociere cu Parlamentul European pentru acest candidat. 

Negocierile vor urma de altfel sau nu. Săptămâna viitoare comisia Libertăți Civile și cea de Afaceri Constituționale îi vor audia pe candidați, dar doar membrii comisiei LIBE vor vota.

Daca ordinea de preferința rămâne aceeași, atunci nu vor exista negocieri. Daca deputații europeni au însă o altă preferință, atunci se va negocia cu președinția finlandeză a UE.

Finlanda deține președinția UE doar de la 1 iulie; s-a decis ca în acest dosar, în care România avea interese directe, președinția română să nu aibă putere de negociere. 

Procedura de selecție a acestui prim Procuror European din istoria UE este destul de neclară pentru moment de partea Parlamentului European. 

Este neclar, de pildă, ce rol va avea exact comisia afacerilor Constituționale sau dacă la votul din LIBE vor vota toți deputații din această comisie sau doar coordonatori grupurilor politice. 

La sfârșit, candidatul ales de statele membre în acord cu deputații europeni va fi uns printr-o decizie a miniștrilor de justiție europeni și printr-un vot în plenara Parlamentului European. 

Procurorul șef european este o funcție nou creată în UE, acesta își va desfășura activitatea în Luxembourg, dar a avea diferite birouri teritoriale în UE. 

Instituția procurorul European a fost creată pentru a investiga și a pedepsi frauda legată de banii europeni și ea a întâmpinat la început multe reticențe din partea statelor membre. Ea completează activitatea bine cunoscutului OLAF care nu are putere de a investiga și nici de a pedepsi. 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?