spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriRareș Bogdan, milionar în euro din bani publici- NOI DEZVĂLUIRI ALE SORINEI...

Rareș Bogdan, milionar în euro din bani publici- NOI DEZVĂLUIRI ALE SORINEI MATEI

-

Rareş Bogdan, afacerist, fost moderator de televiziune, în prezent, politician liberal, cap de listă PNL pentru alegerile europarlamentare, a obţinut, prin intermediul a două dintre firmele sale de PR, publicitate şi consultanţă, contracte din bani publici, timp de 8 ani de la compania de stat, lider în producţia de energie electrică şi furnizorul principal de servicii tehnologice în Sistemul Energetic Naţional, Hidroelectrica SA, în valoare totală de 110.000 de euro. Alături de Bogdan, beneficiar al contractelor din bani publici de la Hidroelectrica SA a fost şi soţia sa, Florina Antoanela Bogdan, aflată cu Rareş Bogdan la acea dată în firma Kara Events & Flowers SRL, societate a soţilor Bogdan de la care Hidroelectrica a cumpărat şi nişte flori.

De asemenea, firma de PR şi publicitate a lui Rareş Bogdan a beneficiat de contracte de la Electrica/ Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA de aproape 100.000 de euro şi a fost „mufată” la banii publici ai celui mai mare producător de gaze naturale din România cu sediul la Mediaş, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, obţinând contracte timp de 9 ani, pe bandă rulantă, de 280.000 de euro, inclusiv pentru „consultanţă privind impactul de imagine al SNGN Romgaz SA, pentru informare şi prevenire a situaţiilor de criză şi servicii de asistenţă în gestionarea relaţiilor publice derulate în beneficiul SNGN Romgaz SA„ .

Până în prezent, autorităţile, instituţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente publice arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 950.000 de euro din bani publici.

Având în vedere numărul contractelor şi instituţilor contractante şi lipsa de răspunsuri (ce au depăşit termenele legale) ale unora dintre instituţiile sau companiile de stat din România ( chestionate toate în baza legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public despre contractele din bani publici oferite firmelor lui Rareş Bogdan), datele sunt prezentate în funcţie de domeniile de activitate ale instituţiilor şi în raport de sosirea răspunsurilor la solicitările legale.


Firmele lui Rareş Bogdan au fost timp de 8 ani “mufate” la banii publici de la Hidroelectrica: contracte de 110.000 de euro şi nişte flori, tot contra cost, cumpărate de Hidroelectrica SA tot de la firma soţilor Bogdan

Un răspuns oficial al Hidroelectrica SA arată că (document mai jos) de-a lungul timpului 3 dintre firmele aparţinând familiei Bogdan au obţinut contracte din bani publici de la Hidroelectrica SA.

- Advertisement -

Astfel, timp de 8 ani, firma de PR, publicitate şi consultanţă a lui Rareş Bogdan, a lui Vasilică Octavian Hoandră şi a fratelui lui Rareş Bogdan, Marius Horia Bogdan, Trend Communication SRL, a obţinut contracte din bani publici de la Hidroelectrica SA, timp de 1 an şi a doua firmă de PR a lui Rareş Bogdan, Trend Media SRL (fostă Clever Media SRL) a beneficiat de contracte din bani publici de la Hidroelectrica SA şi timp de 3 ani şi firma soţilor Bogdan, Kara Events & Flowers care a avut ca activitate principal comerţul cu amănuntul al florilor, a avut contracte din bani publici cu Hidroelectrica SA.

Hidroelectrica susţine că toate activităţile comerciale desfăşurate între companie şi firmele lui Bogdan au avut la bază comenzi directe transmise prestatorului sau au fost desfăşurate în virtutea contractelor. Pentru Hidroelectrica SA, Trend Communication SRL, firma de PR şi publicitate a fraţilor Bogdan şi Vasilică Hoandră, a monitorizat presa scrisă şi audio vizuală iar cealaltă firmă tot a lui Rareş Bogdan, Trend Media SRL, fostă Clever Media SRL, a publicat articole publicitare în presa locală, drepturi la replică şi mesaje de sărbători.

- Advertisement -

Calculată la cursul euro al BNR din anii respectivi, valoarea contractelor pe cele 3 firme ale lui Bogdan cu Hidroelectrica SA este de 110.137 euro, bani publici.

Hidroelectrica SA, societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, este liderul în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii de tehnologie necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind una dintre companiile de stat cele mai importante din sectorul energetic cu implicaţii în siguranţa naţională.DOCUMENTNOTESTEXTZoomUntitled Note


Firma de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan, „mufată” timp de 4 ani la contractele de la Electrica/Transilvania Nord SA: a luat aproape 100.000 de euro

Deşi este o companie privată în care statul prin ministerul Energiei este cel mai mare acţionar (48,78%) iar achiziţiile se fac prin SEAP, Electrica SA prin Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA susţine (document mai jos) că nu se află sub incidenţa Legii 544/2001 privind informaţiile de interes public, nu a dorit să transmită publicului datele solicitate privind contractele cu firmele lui Rareş Bogdandar a confirmat că a avut un contract cu firma de PR, publicitate şi consultanţă, Trend Communication SRL a lui Rareş Bogdan, pentru “servicii de publicare a informărilor cu privire la întreruperile în alimentarea cu energie electrică programate”.

Pentru judeţul Cluj, publicarea informărilor cu privire la întreruperile în alimentarea cu energie electrică programate s-a realizat în cotidianul Ziua de Cluj, în baza unui contract cu firma Trend Communication SRL. Toate achiziţiile s-au desfăşurat prin intermediul portalului SEAP, ca atare toate informaţiile solicitate sunt disponibile pe portalul SEAP, fiind accesibile tuturor persoanelor interesate”, susţine Electrica/Transilvania Nord SA.

De asemenea, în răspunsul transmis, Electrica/Transilvania Nord SA arată că “având în vedere statutul de companie listată al Electrica, vă rugăm să luaţi în considerare faptul că informaţiile eronate şi lipsite de fundament public pot influenţa negativ preţul acţiunilor şi posibilităţile viitoare de finanţare ale societăţii”.

Portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) arată că Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Nord SA a avut contracte cu Trend Communication SRL, firma fraţilor Bogdan şi a lui Vasilică Hoandră în 18 iulie 2013 de 109 250 ron fără TVA pentru servicii de publicitate, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, pe 3 martie 2017 de 21.005 de europentru servicii de publicare, pe 29 martie 2018 de 90 de ron, tot pentru servicii de publicare, iar pe 23 aprilie 2018 chiar Rareş Bogdan scrie în declaraţia sa de interese că firma sa a obţinut un contract pe 1 an de 94860 lei, prin cumpărare directă cu Electrica/Transilvania Nord SA.

O altă centralizare a achiziţiilor disponibilă public (document alăturat dreapta) a Electrica/Transilvania Nord SA arată că şi pe 11 februarie 2016 compania a avut un contract de 120.000 de lei cu firma Trend Communication SRL a lui Bogdan, achiziţie directă.

Calculate la cursul euro al BNR din anii respectivi, valoarea totală a contractelor dintre firma de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan, Trend Communication SRL, şi Electrica/Transilvania Nord SA se ridică la 99.456 euro.

În mai 2017, publicaţia online Someşeanul.ro a scris inclusiv de o parte din contracte: “Cum îşi bate joc Electrica Distribuţie de clienţii săi. Întreruperi anunţate într-o singură publicaţie “de casă”. Mii de clujeni rămân zilnic fără energie electrică, timp de ore întregi”, fără să fie anunţaţi dinainte. Asta deoarece SDEE a ales să informeze clienţii despre întreruperile programate într-o singură publicaţie din tot judeţul Cluj, cu excepţia siteului oficial al companiei”. (dublu click material Someşeanul.ro)DOCUMENTPAGESNOTESTEXTZoom

Untitled Note

«Page 2 of  2»


Firma de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan, timp de 9 ani consecutiv, “agentul Romgaz SA pe 279.765 de euro, bani publici”: de la listare, la Muzeul Gazelor Naturale, la impact de imagine, prevenire situaţii de criză şi asistenţă în gestionarea relaţiilor publice

Un alt răspuns oficial la o solicitare legală, oferit de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA (document ataşat mai jos), arată că societatea pe acţiuni la care statul este acţionar majoritar cu peste 70% a încheiat ani la rând, începând din ianuarie 2003, 11 contracte pe bani publici cu firma de PR, consultanţă şi publicitate Trend Communication SRL a fraţilor Bogdan şi a lui Vasilică Hoandră.

Romgaz SA susţine că firma lui Bogdan a încheiat cu compania contracte ce au avut următoarele obiecte: „analiză şi asistenţă media, tipărire a strategiei de dezvoltare a Romgaz, asistenţă în publicare în presa internă şi internaţională privind iniţierea procesului de listare, asistenţă în publicarea în presa locală şi naţională a unor anunţuri privind procurarea de materiale, piese, documente necesare dotării Muzeului Gazelor Naturale, asistenţă media, consultanţă privind impactul de imagine al SNGN Romgaz SA, servicii de monitorizare audio-video, monitorizare, media, informare şi prevenire a situaţiilor de criză şi servicii de asistenţă în gestionarea relaţiilor publice derulate în beneficiul SNGN Romgaz SA„.

Calculate la cursul euro al BNR din anii respectivi, valoarea totală a celor 11 contracte dintre firma de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan, Trend Communication SRL, şi Romgaz SA se ridică la suma de 279.765 euro, bani publici.

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, cu sediul central la Mediaş, este cel mai mare producător de gaze naturale din România.DOCUMENTTEXTZoom


Rareş Bogdan: “Ca să nu mai fiţi voi supăraţi, o să ies afară! Uite, o să-ţi trimit actul să-ţi arăt că am ieşit afară…E bine?”

“Cauţi aiurea şi nu înţeleg de ce faci lucrul acesta, deci cauţi complet aiurea ce cauţi…”

Acum ies ca să nu mai existe discuţii! După ce voi fi ales, nu voi mai fi acolo, o să vezi, o să-ţi trimit actul!”

Î: Nu asta e problema. Problema e meseria de jurnalist şi de gazetar şi contracte cu instituţiile statului…De stat, bugetare!

R: Haide măi, Sorina, e o exagerare.

Î: Nu, nu, nu. Nu este nicio exagerare…

R: Draga mea, să-mi spui lucrul ăsta mie care în tot portofoliul de firme discutăm de contracte cu astfel de instituţii de sub 3%…

Î: Da, dar sunt şi de 300.000 de euro, Rareş…

R: Hai unde? În 8 ani, în 9 ani? Vorbeşti de CSA?

Î: Cu Toncescu, cu Electica, cu Hidroelectica…

R: Haide măi, ce, eşti Ciuvică?

Î: Nu, nu sunt Ciuvică, dar şi acum ai…

R: Îmi dai voie puţin? Hidroelectrica nu mai are contracte cu Trend Communication…Care măi, până în 2010, 2008, ceva de genul acesta? Până în 2008 sau 2010..(n.m documentele arată că Trend Communication a avut contracte din bani publici cu Hidroelectrica SA până în 2012 inclusiv)

Î: Voi vedea câte contracte ai avut cu toate instituţiile statului…

R: Până acum 9 ani sau 10 ani? Nici nu era Hidroelectrica. Era Hidroelectrica înainte de a intra în insolvenţă dacă îţi aminteşti… (…)

Î: Problema e calitatea ta dublă. Înţelegi ce spun?

RCe calitate? În ce fel, în ce sens?

Î: Calitatea ta dublă….Te-ai prezentat ca jurnalist şi în spate erai într-o firmă care făcea PR pentru instituţii…

RNu făceam…Am calitatea strict de acţionar şi ca să nu mai fiţi voi supăraţi o să ies afară! Uite, o să-ţi trimit actul să-ţi arăt că am ieşit afară..E bine?

Î: Nu ştiu, eu îţi spun doar ce observ în declaraţiile tale, degeaba te enervezi…

R: Auzi, cauţi aiurea şi nu înţeleg de ce faci lucrul acesta, deci cauţi complet aiurea ce cauţi

Î: Doar observ, Rareş.

R: Ce să observi, Sorina dragă?

Î: Observ afacerile tale din spate…E foarte simplu.

RCe afacere?

Î: O afacere privată însă contractele sunt din bani publici. O agenţie de publicitate este o afacere privată…

R: Da, şi e foarte bine că există. Am construit-o şi sunt mândru de ea. (…)

Î: Tu nici acum nu vezi nicio problemă deşi acum e şi mai grav pentru că eşti politician…

RNu, iartă-mă, acum ies ca să nu mai existe discuţiiDupă ce voi fi ales, nu voi mai fi acolo, o să vezi, o să-ţi trimit actul.

Î: Să mi-l trimiţi. Când o să ieşi…Până atunci, eşti acolo…

R: Dar nu, ascultă-mă puţin. Nu este absolut nimic anormal să construieşti o companie de publicitate de talia celei pe care am construit-o eu pe vremuri şi care am lăsat-o să se ocupe alţii de ea şi bine fac că se ocupă şi intră în licitaţii. Faptul că au publicat anunţuri de licitaţie sau angajări sau ce au făcut ei, că îţi dai seama că banii aceia nu îi ia o agenţie. Tu iei un comision între ce publici în presă, în ziare, în radiouri, în online, pe tv locale, naţionale…şi tu iei un comision. Care de obicei este între 2 şi 10% din valoarea unui…depinde cum ai negociat contractul cu respectivele instituţii media. Nu câştigi, adică nu îţi închipui că toţi ăia 30.000 de euro în 3 ani sau 23.000 de euro în 3 ani sau câţi sunt, sunt toţi ai agenţiei. Nu sunt! Pentru că tu dai o parte din ei către instituţiile media unde publici anunţurile sau unde publici…

Î: Păi, instituţia media era a ta, Rareş Bogdan. Era Ziua de Cluj….

R: Ohoho, am avut instituţii media. Nu mai e a mea, iartă-mă, mi-ar place (sic) să fie a mea, nu e a mea. Că dacă ar fi a mea ar fi foarte bine. Şi sunt absolut convins că ei nu dădeau într-o singură instituţie media având în vedere că în Cluj sunt 20-30 de instituţii media.

Î: Rareş, când o să faci anchete, o să vezi că toate acestea pe achiziţii publice sunt chiar publice. Şi o să vezi când faci dublu click şi deschizi acolo o să vezi şi pentru ce este. Adică lucrurile sunt publice, înţelegi?

R: Numai o secundă. Uite, o să întreb acum…”


Până în prezent, autorităţile, instituţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 950.000 de euro din fonduri publice:

127.000 de euro de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca

23.000 de euro de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca

2300 de euro de la ARCUB

308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

110.000 de euro de la Hidroelectrica SA

aproape 100.000 de euro de la Electrica Transilvania Nord SA

280.000 de euro de la Romgaz SA….


(Dublu click Citiţi PRIMUL EPISOD al anchetei) EXCLUSIV. Rareş Bogdan şi-a cumpărat în 2018 vilă şi teren în Voluntari de 500.000 de euro de la familia controversatei prietene a Elenei Udrea din SUA, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu retrocedări frauduloase şi escrocherii imobiliare

(Dublu click Citiţi al DOILEA EPISOD al anchetei) EXCLUSIV. #Afacerile lui Rareş Bogdan, contracte de sute de mii de euro din bani publici: 127.000 de euro de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, 23.000 de euro de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, 2300 de euro de la ARCUB, 308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

PRELUARE BLOG SORINA MATEI

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img