spot_img
8.1 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăBasarabiaRăsturnare de situație în cursa prezidențială din Moldova

Răsturnare de situație în cursa prezidențială din Moldova

-

Chiar dacă a declarat public că se retrage din campania electorală în favoarea Maiei Sandu, fapt pentru care a fost lăudat și de partenerii europeni, Andrei Năstase pare să fi pus din nou „batista pe țambal” în privința înțelegerilor agreate cu cei din PAS și PLDM. Astfel, până în momentul actual, candidatul PPDA nu a depus o cerere la CEC de retragere din cursă, motivând acest fapt prin argumentele „mai este timp”, „vom aștepta” și „de ce trebuie să fac pe placul cuiva”, transmite politics.md.

Fiind invitat în platoul emisiunii „Alb și Negru” al portalului UNIMEDIA, acesta a declarat că nu exclude versiunea că Maia Sandu ar putea fi scoasă cu vreun pretext din campania electorală, iată de ce acesta nu se grăbește încă să depună actele de retragere la CEC. „Mai e timp. Mâine poimâiine o poate scoate pe doamna Sandu din cursă. Vom aștepta. Avem termenii legali. Se va face acest lucru”, a declarat Nătase, menționând că, de iure, acesta rămâne a fi candidat la funcția de Președinte.

- Advertisement -

Unul dintre motive care ar fi stat la baza acestei decizii a lui Năstase poate fi și prezentarea la luni la Chișinău a datelor unui nou sondaj realizat în perioada 7-13 octombrie, potrivit căruia el este al doilea favorit la funcția de președinte, după Igor Dodon, cu 13% din voturile respondenților participanți la sondaj.

Reamintim că sâmbătă, în urma adunării biroului politic al PPDA, Andrei Nătase a declarat că se retrage din cursa electorală în favoarea candidatului unic din partea opoziției, Maia Sandu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img