Gigantul american din industria militară Raytheon estimează că valoarea totală a contractului prin care va furniza statului român rachete Patriot va fi de ordinul a circa 2 miliarde de dolari și că acordul dintre Administrația de la Washington și Guvernul de la București pentru prima tranșă din contract, în valoare de mai multe sute de milioane de dolari, va fi semnat către finalul acestui an, transmite Profit.ro.

Estimările au fost făcute de CEO-ul și președintele Consiliului de Administrație al Raytheon, Thomas Kennedy, într-o teleconferință cu analiștii financiari, prilejuită de publicarea rezultatelor financiare ale companiei pe al doilea trimestru al anului. “Vorbind despre Europa, facem progrese în privința mai multor oportunități de mari dimensiuni de vânzări de rachete Patriot, inclusiv în Polonia și România. Recent anunțata oportunitate din România continuă să meargă înainte și, cel mai probabil, va avea mai multe tranșe. Ne așteptăm ca prima scrisoare de ofertare și acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) să fie semnată de Guvernele Statelor Unite și României către finalul acestui an, pentru mai multe sute de milioane de dolari, și ca valoarea totală a contractului să fie, ca ordin de mărime, în jur de 2 miliarde de dolari”, le-a spus șeful Raytheon analiștilor financiari.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?