spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeRăzboi diplomatic între Polonia și Israel pe „lagărele poloneze ale morţii”

Război diplomatic între Polonia și Israel pe „lagărele poloneze ale morţii”

-

Israelul a cerut Poloniei să schimbe o lege adoptată în Camera Inferioară a Parlamentului, care sancţionează folosirea sintagmei „lagăre poloneze ale morţii” în descrierea lagărelor de exterminare naziste de pe teritoriul polonez. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat legea ca pe o încercare de schimbare a istoriei şi de negare a Holocaustului. Polonia vrea de mai multă vreme să elimine expresii care ar sugera responsabilitatea statului polonez pentru tabere ale morţii, precum Auschwitz, transmite RRA.

Premierul Netanyahu i-a cerut ambasadorului la Varşovia să comunice guvernului polonez că se opune acestei legi, după ce deputaţii polonezi au stabilit pedepse de până la 3 ani de închisoare pentru oricine sugerează că Polonia ar fi fost responsabilă de crimele naziste.

- Advertisement -

Ministrul israelian pentru educaţie şi diaspora afirmă că adevărul este ignorat în mod ruşinos şi că este un fapt istoric că mulţi polonezi au ajutat la uciderea evreilor, i-au predat, i-au abuzat, sau chiar au ucis evrei în timpul Holocaustului şi după aceea. El a recunoscut însă că expresii precum „lagăre poloneze” sunt înşelătoare.

Polonia a fost invadată în 1939 de trupele germane, care au ucis milioane de cetăţeni, inclusiv trei milioane de evrei polonezi în lagărele de concentrare construite şi conduse de nazişti.

- Advertisement -

Potrivit BBC, Centrul Yad Vashem din Israel pentru păstrarea memoriei Holocaustului a comunicat şi el că sintagma „lagărele poloneze ale morţii” reprezintă fără îndoială o denaturare istorică. Yad Vashem a adăugat că va continua să sprijine cercetările pentru expunerea adevărului complex cu privire la atitudinea populaţiei poloneze faţă de evrei în timpul Holocaustului.

În acelaşi timp, guvernul polonez a declarat că proiectul de lege nu are intenţia să limiteze libertatea de a cerceta sau de a discuta despre Holocaust. Varşovia reafirmă însă că polonezii, alături de evrei şi de alte naţiuni, au căzut victime regimurilor totalitare, nazist şi sovietic.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img