spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeRăzboiul pe Hong Kong: China nu mai acceptă influența britanică

Războiul pe Hong Kong: China nu mai acceptă influența britanică

-

Cele două decenii de la revenirea Hong Kong-ului sub suveranitatea Beijingului continuă să creeze tensiuni între Marea Britanie și China. Oficialii chinezi afirmă că acordul dintre cele două țări nu mai are valoare.Beijingul nu mai acceptă influența britanică în Hong Kong, transmite RFI.

Președintele Xi Jinping a afirmat că principiul „o țară, două sisteme”, pe baza căruia Londra a retrocedat fosta colonie Chinei, este amenințată acum de noi provocări. O aluzie voalată la protestele de stradă și la presiunile în favoarea unor reforme politice mai largi.

- Advertisement -

În replică, Londra consideră că documentul este în continuare viabil, înregistrat la ONU, și a avertizat că va monitoriza activ implementarea prevederilor sale.

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat sâmbătă într-un discurs la Hong Kong prilejuit de aniversarea a 20 de ani de la revenirea acestei foste colonii britanice în mâinile Beijingului, că orice sfidare a autorității guvernului central este „inadmisibilă”.

- Advertisement -

Declaraţia liderului chinez vine ca răspuns pentru grupurile politice ce solicită reforme democratice și chiar independența. Xi a subliniat de asemenea că, în ultimii 20 de ani, modelul „o ţară, două sisteme” aplicat în Hong Kong a dat rezultate deosebite.

Hong Kong dispune de o serie de condiţii favorabile şi avantaje speciale, fiind unul dintre centrele financiare şi comerciale internaţionale, un punct important de legătură între partea continentală şi piaţa internaţională.

Totuşi cu puțin înainte de discursul șefului statului chinez la ceremonia de învestitură a noului executiv din Hong Kong, mai mulți activiști au fost arestați după ce au protestat față de Beijing în apropierea centrului de conferințe unde se afla Xi Jinping

Ca parte a manifestărilor dedicate acestei aniversări secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, președintele ţării și președintele Comisiei Militare Centrale a Chinei, Xi Jinping a efectuat, vineri, şi o inspecție la cazarma din Shigang și a trecut în revistă unitățile Armatei Populare Chineze de Eliberare staționate în Hong Kong.

La parada militară au participat peste 3.100 de militari, cu peste 100 de arme și echipamente, în 20 de blocuri.

Xi Jinping a sosit, joi, în Hong Kong, unde a participat la manifestările aniversare dedicate împlinirii a 20 de ani de la revenirea în patrie a Hong Kongului, la ceremonia de instalare a celui de-al 5-lea executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, programate la data 1 iulie.

Carrie Lam Cheng Yuet-ngor a depus, sâmbătă, jurământul de învestitură în funcţia de şef executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, în cadrul unei ceremonii la care a participat Preşedintelului Chinei, Xi Jinping. Carrie Lam Cheng Yuet-ngor este cel de-al cincilea șef executiv de la revenirea Hong Kong la China.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img