spot_img
15.4 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeReacţii dure la condamnarea celor doi maghiari din Transilvania pentru terorism: NU...

Reacţii dure la condamnarea celor doi maghiari din Transilvania pentru terorism: NU PUTEM STA CU MÂINILE ÎN SÂN

-

UDMR şi Partidul Civic Maghiar (PCM) au criticat, joi, sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care cei doi activişti din Transilvania ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM) au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare pentru acuzaţia de terorism, transmite agenţia maghiară de ştiri MTI.

În cadrul unei postări pe o reţea de socializare, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen a susţinut că instanţa a modificat încadrarea juridică a cazului lui István Beke şi Zoltán Szőcs, fără a deţine
noi dovezi. Potrivit preşedintelui UDMR, este scandalos că parchetul foloseşte din nou justiţia pentru a stigmatiza o întreagă comunitate.

- Advertisement -

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Anna Horváth a afirmat, într-o altă postare pe o reţea de socializare, că instanţa a modificat încadrarea penală a faptei în terorism, după ce a refuzat
toate solicitările de probare a inculpaţilor. În schimb, parchetul nu şi-a susţinut acuzaţia respinsă de prima instanţă cu noi dovezi, a adăugat aceasta. Potrivit vicepreşedintelui executiv, este
incorect şi nedrept ca prin interpretarea cu rea-credinţă a legilor, prin mutilarea brutală a dreptului la apărare, justiţia să poată fi folosită şi astăzi pentru a stigmatiza o întreagă
comunitate.

PMP şi-a exprimat poziţia printr-un comunicat de presă. În opinia partidului condus de Zsolt Biró, este inacceptabil ca doi maghiari să fie condamnaţi şi încarceraţi cu acuzaţia de terorism,
prin transformarea încadrării penale a cazului, după ce instanţa a ignorat complet toate probele inculpaţilor. Potrivit PMP, acesta nu mai este un atac individual, ci un atac îndreptat asupra întregii
comunităţi naţionale maghiare din România, ce nu poate fi privit cu mâinile în sân.

- Advertisement -

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img