spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăSănătateRectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România, împotriva Ordonanţei privind managementul...

Rectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România, împotriva Ordonanţei privind managementul spitalelor

-

Rectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România, întruniţi la şedinţa Consiliului Naţional al Rectorilor de la Târgu-Mureş, s-au declarat împotriva modificării Legii sănătăţii în regim de urgenţă, susţinând că schimbările ar perturba grav atât procesul didactic universitar şi postuniversitar medical, cât şi activitatea de îngrijire a pacienţilor, mai ales că în clinicile universitare sunt internate toate cazurile complexe ce nu pot fi tratate în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii.

În spitalele clinice, aflate în contract instituţional cu o Universitate de Medicină şi Farmacie (sau cu o Facultate de Medicină / Medicină Dentară), Directorul Medical trebuie să fie cadru didactic, recomandat de Senatul Universitar, pentru asigurarea învăţământului universitar cu studenţii, a celui postuniversitar (rezidenţi, formare de medici specialişti), a cercetării ştiinţifice biomedicale, a educaţiei medicale continue, în raport cu curriculele de pregătire şi cu strategia universităţii, mai spun rectorii.

- Advertisement -

Ei susţin că şefii de Secţii Clinice şi de Laboratoare Clinice trebuie să fie cadre didactice de predare (profesor/conferenţiar) pentru asigurarea procesului didactic şi a procesului de îngrijire medicală a pacienţilor şi arată că medicul specialist nu poate avea experienţă clinică şi profesională mai mare decât profesorul şi nu poate fi şeful acestuia.

Şefii de Secţii Clinice şi de Laboratoare Clinice vor fi numiţi de către Senatul Universitar deoarece spitalul, prin personalul medical propriu, nu poate avea atribuţii de educaţie medicală, acestea revenindu-le, exclusiv, cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ medical superior, mai arată rectorii.

- Advertisement -

„Nerespectarea acestor reguli, ce fiinţează în toate sistemele medico-universitare din Europa, ar perturba grav atât procesul didactic universitar şi postuniversitar medical, cât şi activitatea de îngrijire a pacienţilor (în clinicile universitare sunt internate toate cazurile complexe ce nu pot fi tratate în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii)”, mai spun rectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România.

Potrivit rectorilor, dacă autorităţile vor să modifice legea sănătăţii prin Ordonanţă de Urgenţă, atunci trebuie să ţină cont să nu afecteze activitatea didactică a clinicilor universitare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img