spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
Acasăhighlight#ReinfiintareaSecuritatii: Magistratii se REVOLTA

#ReinfiintareaSecuritatii: Magistratii se REVOLTA

-

Asociația Magistraților din România (AMR) respinge ordonanța de urgență privind interceptările, adoptată vineri de Guvern, și solicită sprijinul Avocatului Poporului, care are posibilitatea contestării respectivului act normativ.

„Asociația Magistraților din România (AMR) solicită sprijinul tuturor autorităților publice, dar mai ales Avocatului Poporului, autorități care prin lege au posibilitatea contestării recentei ordonanțe de urgență, dar și explicații Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru a cunoaște care au fost motivele neimplicării directe a procurorilor, până în prezent, în efectuarea operațiunilor de interceptare și supraveghere astfel cum a dispus totdeauna legea, precum și considerentele încredințării și acceptării derulării acestor operațiuni de către un serviciu specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională”, se arată într-un comunicat al AMR transmis, luni, AGERPRES.

- Advertisement -

CITITI SI:#Reinfiintarea Securitatii/ ABERANT: SRI devine stat in stat si poate cerceta penal media si pe cei care scriu pe retelele sociale

Potrivit sursei citate, AMR respinge ordonanța și critică procedura prin care aceasta a fost adoptată.

- Advertisement -

„Mergând pe o procedură eronată, netransparentă s-a ajuns ca o autoritate administrativă autonomă, cu atribuții în organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională, așa cum este Consiliul Suprem de Apărare a Țării, să dispună asupra funcționării justiției peste legile speciale care o guvernează, dar și peste legea fundamentală. Astfel, ‘custodele’ interceptărilor și supravegherilor nu este altcineva, în raport de propunerea legislativă adoptată, decât tot Serviciul Român de Informații, printr-un intermediar al său, Centru Național de Interceptare a Comunicațiilor, autoritate care nu apare înregistrată/înființată, ‘la vedere’ în niciun act oficial”, susține AMR.

În completare, AMR consideră că nu este posibil ca un organism care va fi însărcinat cu derularea unei părți din actul de justiție să rămână necunoscut ca modalitate de înființare, administrare și reprezentare.

„Dacă Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor este o unitate militară secretă, astfel cum au ajuns în spațiul public informațiile, în ultimul timp, pornind de la acest aspect, rezultă că acesta funcționează obligatoriu pe baza principiului subordonării, motiv pentru care suntem îndreptățiți să ne întrebăm în ce măsură instituția aleasă poate garanta o independență deplină operațiunilor ce ar trebui să se realizeze potrivit mențiunilor din actul normativ. Această modalitate ocultă de lucru, lipsa de asumare a responsabilităților în respectarea legii ale cărei dispoziții, deși erau clare, precise, au fost nesocotite cu bună știință atâția ani sunt cauze care ne-au adus în situația de astăzi. Soluția identificată „în grabă” de Executiv dovedește că, sub pretextul rezolvării acestei situații prezentate apocaliptic, în realitate, s-a urmărit cu intenție, nescuzabil, revenirea la modalitatea de lucru anterioară pronunțării deciziei Curții Constituționale, chiar în condiții mult înăsprite”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit AMR, implicarea SRI prin asigurarea suportului tehnic necesar activităților de interceptare și executare a mandatelor care nu se referă la siguranța națională reprezintă o „nesocotire gravă a legii”.

„Mai mult decât atât, atribuirea calității de organ de cercetare penală specială SRI cu toate implicațiile ce decurg din această calitate, anume posibilitatea de a lua chiar și măsura reținerii și de a deține spații proprii pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri, în condițiile în care prevederile art. 209 alin.1 Cod procedură penală nu fac nicio distincție între organele de cercetare penală amintite la art.57 Cod procedură penală, conduce la pierderea tuturor progreselor înregistrate în ultimii 26 ani împotriva concepțiilor și practicilor unui stat totalitar, cum a fost cel anterior anului 1989, întemeiat pe organe de forță”, susține AMR.

Asociația Magistraților consideră că a fost extinsă „în mod nepermis” aria organelor de cercetare penală speciale, reglementare existentă și în prezent, dar care a vizat numai ofițerii anume desemnați de către comandanții unităților militare, comandanții de garnizoană, comandanții centrelor militare și căpitanii porturilor.

„Această prevedere a garantat până acum, fără nicio excepție, faptul că nu pot fi organe de cercetare penală speciale angajații Serviciului Român de Informații, răspunzând în acest mod unor exigențe elementare unui stat de drept ce a consolidat principiile unei democrații autentice. Până în prezent, angajații acestui serviciu de informații au avut, potrivit reglementărilor legale care s-au bucurat de publicitate, numai competențe în acordarea de sprijin la efectuarea anumitor activități de cercetare penală, pentru infracțiuni privind securitatea națională. Toate persoanele aflate în cele mai înalte funcții care au reclamat zilele acestea respectarea deciziei instanței de contencios constituțional, prin soluția ,,de avarie’, identificată și adoptată, nu au făcut decât să nesocotească scopul deciziei și să ignore cele mai elementare principii ale statului de drept”, se mai menționează în comunicatul AMR.

Potrivit Asociației Magistraților, instituirea unui control, cu titlu general, asupra modalității în care sunt executate mandatele de interceptare și supraveghere tehnică, prin concentrarea numai în responsabilitatea unui singur judecător, respectiv a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, a acestor atribuții, imposibil de realizat, în concret, reprezintă o altă măsură incorectă.

„Verificarea unui număr considerabil de mandate de interceptare și supraveghere, emise anual, în măsură să dezechilibreze și cele mai relevante statistici în materie, la nivel mondial, exclude reprezentantul instanței supreme de la posibilitatea desfășurării oricărei alte activități profesionale, chiar dacă ar mai delega pentru această activitate și un alt judecător. De asemenea, nominalizarea unui judecător anume, raportat la funcția deținută și instanța de unde provine, prin chiar actul normativ adoptat, contestat, încalcă principiul repartizării aleatorii, principiul după care funcționează, ca regulă, în prezent, sistemul judiciar, și înlătură posibilitatea ca orice judecător care are competența să instrumenteze cauze în materie penală să poată controla activitatea de urmărire penală, așa cum se întâmplă cu toate celelalte acte supuse controlului judecătoresc, dar mai ales așa cum rezultă din ansamblul normelor de procedură, în vigoare”, consideră AMR.

În comunicat se mai atrage atenția asupra faptului că desemnarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție drept ‘unica entitate în măsură să confirme legalitatea executării mandatelor de interceptare și supraveghere tehnică’, potrivit viziunii ordonanței de urgență adoptate, reprezintă o ‘reiterare a excepției instituite pentru desemnarea și funcționarea completurilor de 5 judecători’, de această dată ‘la o scară mult mai gravă’ și încălcând regulile procedurale obligatorii pentru întreg sistemul judiciar, anume repartizarea aleatorie.

„O mențiune deosebit de periculoasă, în măsură să genereze incertitudine, prin modalitatea în care a fost redactată, care suferă, la o primă examinare, de aceleași vicii reținute și în sarcina recentelor dispoziții declarate neconstituționale în ceea ce privește claritatea, precizia și previzibilitatea, se referă la faptul că detalierea condițiilor concrete, a modalității în care se va realiza controlul exercitat de către reprezentantul instanței supreme urmează a fi explicate prin modificarea regulamentului de organizare și funcționare al instanței. AMR solicită responsabilitate tuturor factorilor de decizie într-un moment important, care poate să ne deschidă ușa spre viitor sau, dimpotrivă, ne poate întoarce pentru multă vreme în trecut”, se arată în comunicat.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img