spot_img
9.2 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăEconomieRomânia a atras sub 7% din 82 de miliarde de euro fonduri...

România a atras sub 7% din 82 de miliarde de euro fonduri structurale și de coeziune investite în Europa Centrală și de Est

-

Din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale și de coeziune investite în regiunea Europei Centrale și de Est în proiectele de infrastructură de transport, România a atras în exercițiul financiar european 2007-2013 sub 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă, în condițiile în care țările din această regiune au nevoie de 615 de miliarde euro pentru finanțarea proiectelor de infrastructură până în 2025, relevă datele unui raport de specialitate, dat joi publicității.

Conform studiului intitulat The road ahead — CEE transport infrastructure dynamics, realizat de PwC și de Atlantic Council, statele ECE reprezintă 28% din teritoriul Uniunii Europene, 22% din populația acesteia, dar numai 10% din PIB-ul UE. Iar una dintre principalele provocări cu care se confruntă regiunea în prezent este să găsească surse de finanțare pentru proiectele de infrastructură de transport. Mai mult de 80 de miliarde de euro au fost investite în regiune în exercițiul financiar european 2007-2013 din fonduri structurale și de coeziune, însă necesarul de finanțare a investițiilor în infrastructură rămâne foarte ridicat, regiunea având nevoie de 615 miliarde de euro până în 2025.

- Advertisement -

Raportul prezintă starea actuală a infrastructurii în regiunea ECE și detaliază care sunt acum principalele obstacole pentru îmbunătățirea infrastructurii în regiune — analizând politicile sectoriale, dificultățile de reglementare și de finanțare, înaintând totodată o serie de recomandări pentru accelerarea investițiilor.

„În ciuda progresului înregistrat în ultimii ani, la nivelul țărilor din regiune există în continuare un deficit de investiții în infrastructura de transport. Este clar însă că necesarul de finanțare a acestor lucrări de infrastructură depășește posibilitățile actuale ale bugetelor naționale ale țărilor din regiune, implicit și pe cel al României. Tocmai de aceea trebuie căutate resurse financiare suplimentare în sectorul privat, prin punerea în aplicare a unei legislații viabile privind Parteneriatele Public-Private. Din păcate, deși în România avem bazele unei astfel de legislații, acesteia îi lipsesc normele de aplicare, nefiind funcțională la acest moment’, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

- Advertisement -

La rândul său, Sorin Petre, partener, Servicii de Evaluare și Analiză Economică la PwC România, susține că este posibil ca sectorul construcțiilor din ECE să crească într-un ritm anual de 3,1%, depășind astfel ritmul de creștere din țările din Europa Occidentală în următorii 5 ani.

„România îndeosebi are nevoie de investiții masive pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport. Potrivit Indexului Competitivității Globale publicat de Forumul Economic Mondial, România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri din Uniunea Europeană în ceea ce privește calitatea infrastructurii, de 3,61, în vreme ce media țărilor UE 15 este de 5,65, iar media statelor din ECE este de 4.02. În exercițiul financiar european 2007-2013, din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale și de coeziune investite în regiune în proiectele de infrastructură de transport, România a atras mai puțin de 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă’, a adăugat Ruxandra Chiriță, director, Servicii de Consultanță pentru Sectorul Public.

Conform studiului, după decenii de lipsă de investiții, regiunea Europei Centrale și de Est a făcut progrese fără precedent în îmbunătățirea infrastructurii în ultimii ani, peste 5.600 de kilometri de autostradă fiind construiți în ultimii 20 de ani. Acest lucru s-a datorat în bună măsură finanțărilor europene: peste 150 de miliarde de euro din fondurile structurale au fost utilizate în această perioadă în regiune, la care s-au adăugat facilități adiționale precum Connecting Europe sau finanțările oferite de Banca Europeană de Investiții.

În plus, investitorii privați au investit miliarde de euro în proiecte de transport cheie în Polonia, Slovacia, Ungaria și Croația. Autorii raportului PwC și Atlantic Council subliniază faptul că, deși investitorii rămân interesați de astfel de oportunități în regiune, aceștia se așteaptă la proiecte bine documentate și cu un profil echilibrat de risc și profitabilitate.

„Atingerea acestui echilibru între risc și rentabilitate va fi esențială pentru a menține fluxul de investiții private în regiune”, subliniază aceștia.

Raportul analizează în detaliu cele cinci coridoare de transport care se așteaptă să joace un rol esențial în conectarea regiunii Europei Centrale și de Est de restul țărilor UE (Marea Nordului — Baltică, Marea Baltică — Marea Adriatică, coridorul Rin — Dunăre, coridorul Orient-Est Med și coridorul mediteranean), rezultând faptul că sunt necesari cel puțin 384 de miliarde de euro pentru finanțarea a peste 2.000 de proiecte pentru finalizarea acestor cinci coridoare de transport.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img